IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
17 august 2015
Nr. 1374/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată,
în stare de arest preventiv, a inculpaților BERCA GABRIEL și BANU MIHAI, senator, respectiv deputat în Parlamentul României, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
și sub control judiciar a inculpatului BANU LUCIAN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.
Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unității administrativ-teritoriale.
În aceeași perioadă și în același scop, inculpatul Banu Mihai, a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru inculpatul Berca Gabriel și pentru partidul din care făceau parte.
Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai.
Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei.
Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Banu Mihai și Banu Lucian.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpaților Berca Gabriel și Banu Mihai.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
14 decembrie 2017