Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 23 decembrie 2014
Nr. 1850/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată:

1. a inculpatului GHEORGHE ŞTEFAN, arestat preventiv în altă cauză, primarul municipiului Piatra-Neamț, vicepreşedinte al unui partid politic şi președinte al unei organizații locale a aceluiaşi partid (la data faptelor), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
- efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite;
- folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite;
- spălare de bani.

2. şi a persoanelor juridice SC BEST GSG SRL, SC GIGA STAR SRL, SC EUROMEDIA TV SRL şi SC SONIC MEDIA SRL, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la spălarea banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut starea de fapt expusă în continuare.
Începând cu anul 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori. Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia (el a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate etc.)
SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat și a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiți clienți și a achiziționat, de la o serie de furnizori, bunuri și servicii. Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerț, implicând circulația banilor. Aceste operațiuni financiare ca acte de comerț, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ștefan, sunt incompatibile cu funcția pe care o deținea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamț și sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite.
O parte din aceste sume de bani necuvenite provin din executarea unor lucrări în comuna Tazlău din județul Neamț, finanțate conform HG 577/1997. Pentru asigurarea alocării de fonduri bănești și pentru finanțarea cu prioritate, contrar art. 2 din ordinul 996/16.02.2011 al MDRT, a lucrărilor din care obținea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ștefan s-a folosit de autoritatea şi de influența conferite de funcția de conducere deținută într-un partid, intervenind la funcționari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi al Consiliului Județean (CJ) Neamţ.
E de precizat că prin HG nr. 577/1997 s-a aprobat „programul privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, definite potrivit legii, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice”.
Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către consiliul județean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata.
Pentru a controla modul de repartizare a banilor alocați de la bugetul de stat, Gheorghe Ștefan a susținut o anumită persoană (martor în cauză) să ocupe funcția de consilier personal al președintelui Consiliului Județean Neamț. În afara atribuțiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ștefan. În situația în care datele comunicate MDRT nu erau stabilite de Gheorghe Ștefan cu apropiata a sa din CJ Neamţ, primul lua legătura cu un funcţionar din cadrul MDRT, desemnat să gestioneze relaţia cu autorităţile publice locale (martor în cauză) sau cu alţi reprezentanţi ai ministerului. Listele erau corectate și restituite CJ Neamț. După încorporarea corecțiilor, listele (anexele) erau retrimise oficial MDRT de către reprezentanţii CJ Neamţ.
În această modalitate, Gheorghe Ștefan a reușit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcționeze sume de bani, în special către comuna Tazlău din judeţul Neamţ, care avea încheiat un contract (inclus în programul prevăzut de HG 577/1997) cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA.
În vederea scoaterii din SC Strong Montaj SA a sumelor de bani obținute din infracțiuni și a ascunderii adevăratei naturi a provenienței acestora, Gheorghe Ștefan s-a folosit de diverse societăți comerciale pe care le controla: SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL, SC Sonic Media SRL, în beneficiul cărora, în perioada 2010-2014, a dispus, a inițiat, a coordonat efectuarea de plăți de către SC Strong Montaj SA, pentru servicii fictive, inutile ori nejustificate economic (plăţi în favoarea Best GSG SRL pentru servicii fictive de consultanţă; plăţi pentru inutile servicii de publicitate, parţial prestate de 1TV Neamţ şi GIGA TV, care depăşeau ca valoare profitul anual; asumarea şi plata unor împovărătoare rate de leasing, refacturate către Sonic Media SRL, dar neachitate de aceasta; luarea în chirie a unui hotel care nu aducea venituri şi menţinerea contractului o lungă perioadă de timp; divizarea SC Tehnoutilaj SA (devenită SC Strong Montaj SA), constituirea unei noi societăţi comerciale, Giga Star SRL care a preluat activele pentru a le da înapoi cu chirie primei societăţi comerciale amintite; plata chiriei pentru un spaţiu folosit de mai multe societăţi comerciale afiliate şi acceptarea plăţii impozitului pe proprietatea, aflat în sarcina Giga Star SRL etc.).
Procedându-se astfel, în perioada 01.01.2010 - 01.02.2014, au fost scoşi din SC Strong Montaj SA, au fost supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii, 4.414.221,28 lei (aproximativ 1 milion euro).
SC Euromedia TV SRL şi SC Sonic Media SRL deţin televiziunile 1TV Neamţ şi GIGA TV.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

De asemenea, s-a propus luarea faţă de SC Best GSG SRL şi SC Giga Star SRL a unor măsuri preventive, respectiv:
- interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau de lichidare
- interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social
- interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa, cu excepţia măsurilor de conservare

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin tehnic şi informativ din partea Serviciului Român de Informații - Direcţia Judeţeană de Informaţii Neamţ.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE