DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.002 din 3 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului HADA OVIDIU-MARIUS, primarul municipiului Hunedoara, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese.
Instanţa a interzis inculpatului Hada Ovidiu-Marius, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 10 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpaţilor DAN NICOLAE ROBERT, viceprimar al municipiului Hunedoara şi CĂPÂLNĂ DANIELA – ARIETA, şef serviciu buget, finanţe, contabilitate în cadrul Primăriei Hunedoara la pedepse de câte de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese.
Instanţa a interzis inculpaţilor Dan Nicolae Robert şi Căpâlnă Daniela – Arieta, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 10 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului ŢIPLEA IOAN, inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Hunedoara, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Obligă pe toţi inculpaţii în solidar, iar pe inculpatul Ţiplea Ioan în solidar şi cu SC ARIS MONDO CONSULTING SRL, la plata către partea civilă Municipiul Hunedoara a sumei de 171.212.36 lei cu titlul de daune materiale.
Obligă pe inculpații Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Capâlnă Daniela Arieta şi Ţiplea Ioan, pe acesta în solidar cu partea responsabila civilmente SC Aris Mondo Consulting SRL, la plata a câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia la data de 27 iunie 2011 (comunicatul nr. 441/VIII/3 din 28 iunie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 iunie 2011