increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.654 din 8 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Galaţi care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului CONSTANTINESCU CONSTANTIN, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, jud. Vrancea, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Condamnarea inculpatului BOTEZ NELU, profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic „Emil Botta, Adjud, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Condamnarea inculpatei DIACONU ADRIANA-DANIELA, profesor de informatică la Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, jud. Vrancea, la pedeapsa de 2 ani închisoare c suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de dare de mită.

Instanţa a interzis celor trei inculpaţi, timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Confiscă de la inculpatul Constantinescu Constantin suma de 550 lei.
Confiscă de la inculpatul Botez Nelu suma de 700 lei.
Constată că inculpatul Constantinescu Constantin a depus la CEC Bank – Sucursala Vrancea suma de 3150 lei.
Obligă inculpaţii la plata a câte 2600 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe inculpata Diaconu Adriana Daniela la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Disjunge judecata cauzei în privinţa celorlalţi inculpaţi.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi la data de 7 iulie 2010 ( comunicatul nr. 277/VIII/3 din data de 13 iulie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 iulie 2010