DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 3230 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Constanţa care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului CACULEA ŞTEFAN, asociat unic şi administrator al SC NOVA EUXIN TRADING SRL Constanţa şi al SC STEP CONSTRUCT TRANS SRL Constanţa, la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Instanţa a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei şi timp de 5 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. STEP CONSTRUCT TRANS S.R.L. Constanţa şi S.C. NOVA EUXIN SRL Constanţa, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a sumei de 5.098.989 lei cu titlu de daune materiale reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Instituie sechestrul asupra bunurilor prezente şi viitoare ale inculpatului Caculea Ştefan şi ale părţilor responsabile civilmente.
Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 640 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa la data de 2 decembrie 2010 (comunicatul nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2011).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2011