DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat 5 ianuarie 2011
Nr. 1/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna decembrie 2010, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

LORINCZ ANDRAŞ, administrator la SC „FRIGOS POMMES” S.R.L – Chilieni şi asociat şi administrator de fapt al S.C. „IMPORT – EXPORT LARAPINTA” S.R.L. Chilieni, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi două infracţiuni de înşelăciune şi
IMREH ILDIKO, angajată la SC „LARAPINTA IMPORT EXPORT” S.R.L., Chilieni în funcţia de contabil şi asociat unic şi administrator al S.C. „MINI MARIKO” S.R.L., în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi două infracţiuni de complicitate la înşelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 2 februarie 2007, s-a încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) şi S.C. „FRIGOS POMMES” S.R.L. contractul cadru prin care societatea administrată de inculpatul Lorincz Andraş a beneficiat de finanţare nerambursabilă SAPARD pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Înfiinţare unitate de depozitare şi procesare cartofi, în localitatea Chichiş, judeţul Covasna”.

În vederea obţinerii acestei finanţări, la data de 11 decembrie 2006, inculpatul Lorincz Andraş, în calitate de administrator al S.C. „FRIGOS POMMES” S.R.L., a folosit şi prezentat la A.P.D.R.P. două declaraţii false în care a consemnat, contrar realităţii, că nu avea niciun fel de legături de rudenie sau alte interese de orice natură cu firmele ofertante participante la licitaţiile organizate de S.C. „FRIGOS POMMES”S.R.L. în vederea derulării proiectului. Totodată, inculpatul a declarat pe proprie răspundere că achiziţiile au fost efectuate în mod corect, neexistând conflict de natură să influenţeze decizia de atribuire a contractului de achiziţie, în condiţiile în care licitaţiile au fost câştigate de S.C. „MINI MARIKO” S.R.L., firma inculpatei Imreh Ildiko care deţinea, în acelaşi timp, funcţia de contabil la societatea beneficiară a fondurilor. Astfel, Imreh Ildiko a făcut demersurile necesare pentru ca societatea sa să îndeplinească cerinţele legale pentru obţinerea de fonduri SAPARD şi a semnat toată documentaţia pentru a da aparenţa de legalitate a selecţiei de oferte.

În această modalitate, S.C. „FRIGOS POMMES” S.R.L. a obţinut pe nedrept suma totală de 3.342.764,65 lei (aproximativ 988.983 euro) din bugetul general al Comunităţii Europene şi din bugetul de stat al României.

De asemenea, la data de 1 martie 2007, A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă şi S.C. „LARAPINTA IMPORT EXPORT” SRL, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Lorincz Andraş, au încheiat contractul de finanţare nerambursabilă pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Finalizare construcţie pensiune turistică în zona Simeria – Sf. Gheorghe, judeţul Covasna”, finanţat din fonduri SAPARD.
În acest context, în lunile octombrie 2006 şi februarie 2007, Lorincz Andraş, în calitate de asociat şi administrator de fapt al S.C. „LARAPINTA IMPORT EXPORT” SRL şi responsabil de proiect, a depus la A.P.D.R.P. mai multe declaraţii şi documente false (procesele verbale de adjudecare a ofertei câştigătoare), în condiţiile în care aceeaşi firmă a inculpatei Imreh Ildiko a fost desemnată să efectueze serviciile de construcţii şi achiziţii mobilier. Pentru a crea aparenţa de legalitate, Imreh Ildiko a semnat toate documentele necesare şi a acceptat ca lucrările să fie efectuate sub controlul lui Lorincz Andraş.
Bugetul general al Comunităţii Europene şi bugetul de stat al României au fost prejudiciate cu suma totală de 308.227,38 lei (aproximativ 91.734 euro).
A.P.D.R.P. nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale.
În vederea recuperării pagubei create, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Covasna.



2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpatei STAICU VALI MARIANA, angajat al S.C. DORELA DUMITRESCU S.R.L. Caracal, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi
- fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, comunele Celaru şi Teslui din judeţul Dolj au încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit două contracte în valoare totală de 4.987.301 euro finanţate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.). Contractele vizau realizarea de reţele de canalizare şi alimentare cu apă, staţii de epurarea, modernizarea drumurilor comunale cât şi punerea în valoare a moştenirii rurale (cum ar fi achiziţionarea de costume populare şi protejarea unor elemente de cadru natural).
În continuare, beneficiarii celor două contracte au făcut anunţuri publice pentru organizarea de licitaţii în vederea achiziţiilor de servicii şi lucrări de proiectare şi execuţie, în care au inserat ca cerinţă obligatorie ca firma participantă să fi executat şi finalizat, în ultimii trei ani, cel puţin un contract de prestări servicii similare. Valoarea totală estimată a lucrărilor şi serviciilor era de 17.840.722 lei, fără TVA (echivalentul a aproximativ 4. 208. 809, 36 euro).
Pentru că societatea comercială a cărei angajată era nu îndeplinea aceste condiţii, în perioada 25 august – 10 septembrie 2009, inculpata Staicu Vali – Mariana a falsificat un contract şi un proces verbal şi, în calitate de angajat al S.C. DORELA DUMITRESCU S.R.L. Caracal, a întocmit şi semnat documentaţii de participare a acestei firme ca ofertant. În acest context, în perioada 10 septembrie 2009 – 11 ianuarie 2010, inculpata a depus la dosar cele două acte falsificate, în copie legalizată, în vederea câştigării celor două licitaţii.
Având în vedere că responsabilul de proiect sesizase depunerea în ofertă a acestor înscrisuri false, S.C. DORELA DUMITRESCU S.R.L. a fost descalificată la data de 5 februarie 2010.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Craiova.



3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor ACHIŢEI ILIE, fost director economic al SC Moldoforest SA Iaşi şi PAVĂL DAN-TEOFIL, fost consilier juridic al SC Moldoforest SA Iaşi, în prezent avocat în cadrul Baroului Vaslui, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În ziua de 20 ianuarie 2010, inculpaţii Achiţei Ilie, director economic al SC Moldoforest SA Iaşi şi Pavăl Dan Teofil, consilier juridic al aceleiaşi societăţi comerciale, cu ocazia organizării licitaţiei având ca obiect vânzarea fostului sediu al Sectorului de Exploatare Forestieră Vaslui şi a terenului aferent, imobile situate în municipiul Vaslui, cei doi fiind membri ai comisiei de licitaţie, au stabilit ca preţ de pornire suma de 500.395.000 ROL şi au aprobat vânzarea cu suma de 430.000.000 ROL. În această modalitate, preţul de pornire a licitaţiei a fost diminuat în mod nelegal cu scopul de a-i facilita unei persoane cumpărarea la preţul pe care aceasta dorea sa-l ofere.  Preţul de pornire a licitaţiei fusese stabilit în cursul anului 2000, la suma de 841.000.000 ROL prin hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor şi în baza unei evaluări anterioare, sumă care reflecta valoarea comercială reală a activului.
De asemenea, la această licitaţie nu a fost prezent reprezentantul Fondului Proprietăţii de Stat, iar în cuprinsul anunţului publicitar fusese menţionat un preţ de pornire de 841.000.000 ROL.
 Cele două imobile scoase la vânzare aparţineau SC Moldoforest SA, societate la care Statul Român, prin Fondul Proprietăţii de Stat, era, în perioada respectivă, acţionar majoritar cu o cotă de 88,57%.
În această modalitate, SC Moldoforest SA a fost prejudiciată cu suma de 181.388 lei.
SC Moldoforest SA, actualmente cu capital integral privat, s-a constituit parte civilă cu suma de 57.079,50 lei.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (succesorul Fondului Proprietăţii de Stat ) nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale.
Pentru recuperarea prejudiciul cauzat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Achiţei Ilie şi Pavăl Dan Teofil.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Iaşi.



4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DEMETER DENEŞ, administrator al S.C. COMALIMETEX S.A. Târgu Secuiesc, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii mai 2010, inculpatul Demeter Deneş a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna (denunţător în cauză) suma de 50.000 euro pentru ca, în calitatea sa de administrator al S.C. COMALIMETEX S.A., să aprobe vânzarea către firma denunţătorului a unui spaţiu comercial situat în municipiul Târgu Secuiesc cu suma de 150.000 euro.
La data de 21 iunie 2010, Demeter Deneş a primit de la denunţător suma de 190.000 lei, reprezentând o tranşă din banii ceruţi, împrejurare în care a semnat şi ştampilat exemplarele actului notarial prin care s-a perfectat tranzacţia.
În vederea confiscării sumei de bani pretinse şi primite, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului Demeter Deneş.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Covasna.



5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a inculpatului TOŞA IOAN, primar al comunei Vînători, jud. Mureş, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi
- fals material în înscrisuri oficiale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 6 mai 2009, inculpatul Toşa Ioan a formulat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (A.P.I.A.) Mureş o „cerere unică de plată” pentru anul 2009 prin care a solicitat acordarea de subvenţii pentru suprafaţa de 158,8 hectare de păşune în condiţiile în care a anexat cererii un contract de închiriere lovit de nulitate absolută deoarece fusese încheiat cu încălcarea prevederilor legale în domeniu. Acest contract fusese încheiat între soţia inculpatului şi Primăria comunei Vânători, judeţul Mureş, reprezentată chiar de Toşa Ioan, în calitate de primar.
În această modalitate, Toşa Ioan a obţinut în mod nelegal suma de 82.633,10 lei.
De asemenea, la data de 10 mai 2010, Toşa Ioan a formulat o nouă cerere, aferentă anului 2010, prin care, în baza aceluiaşi contract de închiriere nul, a solicitat subvenţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren. În plus, contractul prezentat de inculpat era falsificat deoarece Toşa Ioan l-a semnat atât la poziţia „locator” cât şi la poziţia „locatar”.
Până în prezent, A.P.I.A. Mureş nu a acordat subvenţii inculpatului Toşa Ioan pentru campania 2010.
A.P.I.A. nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale.

În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului Toşa Ioan.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sighişoara.



6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CACULEA ŞTEFAN, asociat unic şi administrator al SC NOVA EUXIN TRADING SRL Constanţa şi al SC STEP CONSTRUCT TRANS SRL Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada anilor 2006 -2007, inculpatul Caculea Ştefan, în calitate de administrator al SC NOVA EUXIN TRADING SRL Constanţa şi al SC STEP CONSTRUCT TRANS SRL CONSTANŢA, nu a evidenţiat în contabilitatea firmelor sale ori în alte documente legale, în totalitate, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 5.098.989 lei (echivalent a 1.480.228 euro), reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.

Inculpatul Caculea Ştefan a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DNA în cursul lunii decembrie 2008 pentru fapte similare (comunicat nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2009). În această cauză, la data de 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a hotărât condamnarea inculpatului Caculea Ştefan la o pedeapsă de la şase ani închisoare cu executare pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală şi o infracţiune de uz de fals, în formă continuată.



7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PANĂ SORIN, administrator al SC IANIS SRL şi asociat al SC LUNCUŢA SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2007 – 2008, inculpatul Pană Sorin, în calitate de administrator, respectiv asociat al SC IANIS SRL şi al SC LUNCUŢA SRL, nu a evidenţiat în contabilitatea acestor societăţi comerciale un număr de 130 de facturi fiscale prin care a livrat produse agricole către trei societăţi comerciale.
Prin această omisiune, Pană Sorin a creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu total în valoare de 9.717.924,33 lei, echivalent a 2.266.412,69 euro (calculat la un curs 4,28 lei/euro din data de 27 decembrie 2010).
Pentru a putea retrage din conturile bancare sumele de bani încasate de la firmele beneficiare, inculpatul a întocmit în fals un număr de 326 de borderouri de achiziţie de produse cerealiere de la persoane fizice pe care le-a prezentat unităţilor bancare.
Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Mureş şi Neamţ s-au constituit părţi civile în cauză cu suma totală de 9.717.924,33 lei.
Procurorii nu au instituit măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestui prejudciu întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Neamţ.



8. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatei DUMITRESCU ROVENA CRISTINA, administrator împuternicit al S.C. RUVYOIL PROD S.R.L. Ploieşti, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- evaziune fiscală,
- comercializarea produselor energetice neaccizabile altfel decât direct către utilizatorii finali, prevăzută în Codul Fiscal,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2006 – ianuarie 2007, inculpata Dumitrescu Rovena Cristina, în calitate de administrator al S.C. RUVYOIL PROD S.R.L. Ploieşti, a achiziţionat produse energetice neaccizabile (uleiuri, grund, solvent) de la furnizori reali, pe care, după prelucrarea clandestină, le-a comercializat ca produse accizabile (motorină şi păcură) către societăţi de distribuţie a carburanţilor. În contabilitatea societăţii sale, inculpata a evidenţiat livrarea fictivă de produse neaccizabile – pe de o parte – şi aprovizionarea nereală a combustibililor auto – pe de altă parte – către şi de la societăţi comerciale cu comportament tip „fantomă”.
În activitatea ilicită cu produse petroliere, inculpata Dumitrescu Rovena Cristina a folosit facturi false de livrare a produselor neaccizabile către societăţi de tip „fantomă” (operaţiune nederulată în realitate), de vânzare a carburanţilor (deşi aceştia erau în fapt uleiuri neaccizabile) şi de aprovizionare cu motorină şi păcură, facturi pe care le-a completat personal sau le-a asumat prin semnătură.
Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 6.488.336 lei ( aproximativ 1.878.064 euro), reprezentând accize şi T.V.A. aferentă accizei.
Având în vedere că nu au fost identificate bunuri aparţinând inculpatei, nu au putut fi luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei produse bugetului de stat.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Prahova.



9. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MARCU GEORGE DANIEL, asociat şi administrator la S.C. STAR PHONE SERV COM S.R.L., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2003-2005, inculpatul Marcu George Daniel, în calitate de asociat şi administrator la S.C. STAR PHONE SERV COM S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cu ignorarea în totalitate a obligaţiilor legale de declarare a veniturilor realizate şi de calculare şi achitare a taxelor şi impozitelor datorate statului, a comercializat mărfuri (telefoane mobile, subansamble de telefoane mobile şi materiale de construcţii) în valoare totală de 15.458.380,79 lei fără să evidenţieze în contabilitate aceste operaţiuni comerciale.
Pentru a-şi însuşi veniturile realizarea prin aceste vânzări, inculpatul a retras din conturile bancare sumele de bani încasate, în numerar, folosind în acest scop borderouri de achiziţii false, întocmite personal, în care a consemnat nume fictive de persoane fizice.
În această modalitate, Marcu George Daniel a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 5.578.282 lei (1.467.969 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
Nu au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestei pagube întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.



10. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

CATARGIU DUMITRU, asociat unic şi administrator al SC GELCO PRINT SRL Hârlău, judeţul Iaşi şi STĂNESCU IOAN, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată şi
STĂNESCU FRAGA şi STĂNESCU FERDINAND, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada anilor 2008 – 2009, inculpaţii Catargiu Dumitru, asociat şi administrator al SC GELCO PRINT SRL Hârlău, au efectuat livrări de mărfuri către mai multe societăţi comerciale fără a înregistra în contabilitatea firmei aceste operaţiuni comerciale şi fără a declara autorităţilor fiscale teritoriale venituri în sumă totală de 13.230.304,56 lei. În demersul lor, cei doi inculpaţi au fost ajutaţi de Stănescu Fraga şi Stănescu Ferdinand care le-au pus la dispoziţie mai multe formulare fiscale.
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 4.310.385 lei, echivalentul a 1.021.418,24 euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Prejudiciul nu a fost recuperat întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpaţilor pentru a fi indisponibilizate.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Iaşi.



11. Procurorii din Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea, în judecată în stare de libertate, a inculpaților:
RADOVICI COSTICĂ, director general la S.C.CONSTRUCȚII FEROVIARE CRAIOVA S.A. în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea următoarelor infracțiuni concurente:
- luare de mită.;
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată;
NIȚU AUREL, director economic la S.C.CONSTRUCȚII FEROVIARE CRAIOVA S.A., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- luare de mită;
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată;
ENACHE MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- dare de mită, în formă continuată;
- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată și continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul RADOVICI COSTICĂ, în calitate de director general la S.C. CONSTRUCȚII FEROVIARE CRAIOVA S.A., a pretins atât pentru sine cât și pentru inculpatul NIȚU AUREL, de la Enache Marian, suma de 2.000 lei/litru de combustibil, ce urma să fie livrat de societatea comercială a acestuia din urmă, în scopul de a aproba încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare și de a dispune plăți în avans către societatea administrată în fapt de Enache Marian.
Astfel, în perioada 2003 – 2004 în baza acestei înțelegeri, Radovici Costică a primit suma de 17.000 euro și contravaloarea unui sejur la Hotel Perla din Mamaia în valoare de 2.050 lei, de care a beneficiat fiul său.
De asemenea, a dispus, cu știință, achiziționarea de produse petroliere, de la aceeași societate comercială, la prețuri mai mari decât cele prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare aprobate în Consiliul de Administrație al S.C.CONSTRUCȚII FEROVIARE CRAIOVA S.A. și efectuarea de plăți în avans către această firmă, producând S.C.CONSTRUCȚII FEROVIARE CRAIOVA S.A. un prejudiciu total în sumă de 256.779, 1lei.
Pentru aceleași acțiuni, inculpatul NIȚU AUREL a primit efectiv în cursul anului 2003, suma de 40.000 lei și, cu titlu de împrumut, suma de 35.455,42 lei și folosința gratuită a unui autoturism marca OPEL VECTRA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj.



11.Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

ȚUGUI CEZAR, executor judecătoresc, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- fals intelectual în formă continuată,
- asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,

DUDUMAN DUMITRU, administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- spălarea banilor, în formă continuată,
- asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,

DUDUMAN ANDREI, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- spălarea banilor, în formă continuată,
- asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,

DANILIUC LILIANA-VASILISA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,

ȘELARU LIVIU, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- spălarea banilor, în formă continuată,
- asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie – iunie 2008, inculpatul Țugui Cezar împreună cu inculpații Duduman Dumitru, Duduman Andrei, Daniliuc Liliana Vasilisa și Șelaru Liviu au constituit un grup în vederea comiterii mai multor infracțiuni în legătură cu înstrăinarea unor bunuri mobile și imobile ce aparțineau unei societăți comerciale.
Astfel, în perioada 17 aprilie-03 iunie 2008, inculpatul Țugui Cezar, prin organizarea fără drept a trei licitații, a înstrăinat bunuri imobile (8 curți clădiri în suprafață de 14.668 mp și 4 terenuri în suprafață de 9.857 mp evaluate de evaluatori ai Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Suceava - A.F.P.C.M.- la suma de 18.278.077 lei) și bunuri mobile (30 mașini și utilaje industriale evaluate de evaluatori ai Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Suceava la suma de 1.569.585 lei), ce aparțineau societății respective și care erau sechestrate din data de 07 noiembrie 2007 de către funcționarii instituției publice amintite.
În acest sens, inculpatul Țugui Cezar a întocmit actul de adjudecare a bunurilor imobile și facturi fiscale de vânzare la licitație pentru bunuri mobile către firmele administrate de inculpații Duduman Andrei și Duduman Dumitru, în scopul sustragerii de către această societate de la îndeplinirea obligațiilor fiscale în cuantum de 6.485.851 lei, echivalentul a 1.765.770 euro (curs oficial la 27 mai 2008 – 3,6731 lei/euro).
Bunurile respective au fost vândute la prețuri mult subevaluate (de exemplu opt utilaje au fost înstrăinate către firma inculpatului Duduman Andrei la prețul total de 331.021,9 lei, fiind evaluate anterior la suma de 1.104.125 lei, ).
Acționând în această manieră, inculpatul Țugui Cezar a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 6.485.851 lei (1.765.770 euro), o tulburare importantă bunului mers al A.F.P.C.M. Suceava (instituție care a constatat că bunurile imobile erau deja vândute și a anulat din acest motiv licitațiile din 05.05.2008 și 30.05.2008) și totodată obținând avantaje patrimoniale pentru sine și pentru ceilalți inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava.


În legătură cu cele 11 dosare penale menţionate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 30 aprilie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 31 mai 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din 02 septembrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 septembrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 octombrie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 28 mai 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 septembrie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 28 ianuarie 2014
hotărâri definitive din 02 septembrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 27 iunie 2013