IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A II-A PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DOSAR NR.5937/300/2005
1939/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1047
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 01.07.2010
[...]
CURTEA
Asupra recursurilor penale de faţă, deliberând constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.621 din 17.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 s-au hotărât următoarele:
In temeiul art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu, astfel:
- în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul P E, din infracţiunile prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.289 Cod penal coroborat cu art.17 lit.c şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunile prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2, art.248 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.a şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;
în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O D şi C G, din infracţiunile prevăzute de art.26 raportat la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.26 raportat la art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracţiunile prev. de art.26 raportat la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 raportat la art.248 raportat la art.2481 Cod penal, combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lita Cod penal;
în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G, din două infracţiuni prev. de art.249 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal într-o infracţiune prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal şi o infracţiune prev. de art.249 alin.l Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;
în ceea ce o priveşte pe inculpata C S, din infracţiunea prevăzută de art.249 alin.2 Cod penal în infracţiunea prev. de art.249 alin.l Cod penal.
în baza art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul P E sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/20000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de art.248 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.c Cod procedură penală a fost achitat inculpatul P E sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
In baza art.l 1 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.d Cod procedură penală au fost achitaţi inculpaţii O D şi C G sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.26 raportat la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi de art.26 raportat la art.248 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
în baza art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.a Cod procedură penală au fost achitaţi inculpaţii O D şi C G sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.26 raportat la art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
în temeiul art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.d Cod procedură penală au fost achitaţi inculpaţii H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal.
în baza art.ll pct.2 lit.b raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală, cu aplicarea art. 122 alin.l lit.d şi art. 124 Cod penal şi a art. 13 alin.3 Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.249 alin. 1 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată Agenţia Domeniilor Statului şi-a retras acţiunea civilă, în urma recuperării integrale a diferenţei de redevenţă datorate.
In baza art.348 Cod procedură penală s-a desfiinţat în totalitate contractul de concesionare nr.52 bis/18.10.2000, încheiat între partea vătămată Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de concedent şi partea responsabilă civilmente S.C. „V” SRL, în calitate de concesionar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
In luna august 2000, comitetul de coordonare a activităţii de privatizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a aprobat propunerea de vânzare a întregului pachet de acţiuni gestionate de acesta la S.C. „V” SA Sâmbureşti prin negociere directă. Concomitent a fost declanşată şi procedura de concesionare a suprafeţei de 1103 ha teren agricol deţinut de societate în administrare.
In acest sens, ministerul a întocmit dosarul de prezentare a ofertei de vânzare -acţiuni, iar Agenţia Domeniilor Statului a întocmit caietul de sarcini privind concesionarea suprafeţei de teren menţionate.
A fost de asemenea aprobată numirea comisiei mixte de negociere pentru vânzarea acţiunilor şi concesionarea terenului, alcătuită din: inculpatul J D -preşedinte, din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei; inculpata C S, membru, şi inculpata N G - secretar, din partea aceluiaşi minister; inculpatul P E, membru, din partea Agenţiei Domeniilor Statului; M A, membru din partea F.P.S.
Pentru participarea la negocierea directă au fost depuse în termenul stabilit (până la 12.09.2000), trei oferte, din partea Asociaţiei Salariaţilor PAS Sâmbureşti, First Capital Found Corporation şi Asociaţiei Agricole Alfa Pieleşti, aceasta din urmă retrăgându-se după a doua şedinţă de negocieri, din 21.09.2000.
Negocierea s-a desfăşurat pe parcursul a şapte şedinţe, în perioada 19.09.-4.10.2000.
La data de 4.10.2000, cele două societăţi rămase în cursa pentru privatizare au depus ofertele lor finale.
In urma aplicării grilei de punctare, rezultatul cel mai bun 1-a obţinut Asociaţia Salariaţilor PAS Sâmbureşti, cu un total de 79,937 puncte, faţă de 76,757 puncte realizat de First Capital Found Corporation.
In condiţiile în care nu a fost atins punctul de ofertă din anunţul de vânzare a acţiunilor şi concesionare a terenului, conform dispoziţiilor procedurale, comisia de negociere a hotărât întocmirea unei note pentru informare şi decizie care să fie supusă ministerului de resort. Variantele propuse spre aprobare de comisia de negociere au fost următoarele:
încheierea contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni şi de concesionare a terenului agricol în condiţiile ofertei finale a Asociaţiei Salariaţilor Sâmbureşti;
reluarea procedurilor, în situaţia în care nu se aprobă finalizarea procesului de privatizare în condiţiile prezentate.
Prin hotărârea nr.18 din 9.10.2000, comitetul de coordonare a activităţii de privatizare a aprobat în unanimitate varianta nr.l a notei.
Următorul pas pentru finalizarea procesului de privatizare 1-a constituit încheierea contractului de vânzare-cumpărare a celor 430.774 acţiuni deţinute de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la S.C. V S.A. Sâmbureşti şi, concomitent, a celui de concesionare a 1103 ha teren agricol aflat în administrarea societăţii.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.52 din 18.10.2000, încheiat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei cu Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti prevede la pct. 8.5 următoarea clauză: „cumpărătorul se obligă să exploateze suprafaţa de teren de 1103 ha conform prevederilor stipulate în contractul de concesionare încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului".
în acest din urmă contract, încheiat la aceeaşi dată, se prevede însă o suprafaţă concesionată de numai 1045, 38 ha teren agricol şi o redevenţă de 540 kg grâu/ha anual, faţă de cea de 685 kg grâu STAS/ha anual. Prin contractul de concesionare nr.52 bis din 18.10.2000, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a convenit cu S.C. „V” SRL Bucureşti, societate care nu a participat la negocierea directă pentru privatizarea S.C. „V” S.A: Sâmbureşti, să-i fie concesională suprafaţa de 57,98 ha teren agricol, adică exact diferenţa dintre suprafaţa totală de 1103 ha teren şi cea înscrisă în contractul de concesionare nr.52/2000 încheiat cu câştigătorul licitaţiei. în acest din urmă contract a fost prevăzută aceeaşi redevenţă diminuată de 540 kg grâu Stas/ha anual.
Rezultă aşadar, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu că în cele două contracte de concesionare au fost stipulate date incorecte cu privire la suprafeţe şi redevenţă, iar în cel de-al doilea şi cu privire la titularul dreptului de concesiune.
Potrivit Hotărârii nr.12 din 18.07.2000 a Consiliului de Administrare al ADS, prin care s-a aprobat modelul contractului de concesionare şi s-a instituit procedura administrativă de avizare a acestuia, contractele de concesionare nr.52 şi 52 bis din 18.10.2000 au fost semnate de:
inculpatul H N, preşedintele Consiliului de Administraţie al ADS, acesta figurând şi printre membrii comitetului de coordonare a activităţii de privatizare, care a aprobat nota de informare şi decizie;
inculpatul E D T, director general în cadrul ADS, în calitate de parte (concedent);
inculpatul R G, director economic al ADS, care le-a şi avizat;
inculpatul V I, director fond funciar, care le-a avizat de asemenea;
inculpatul P E, în dubla sa calitate de director concesionare şi membru al comisiei de negociere pentru privatizarea S.C. „V” S.A. Sâmbureşti;
inculpatul G G A, şef serviciu juridic, care a avizat cele două contracte;
- inculpatul J D, preşedintele comisiei de negociere şi membru al comitetului de coordonare a activităţii de privatizare, care a avizat cele două contracte;
- inculpata N G, care a avizat cele două contracte;
- inculpata C S, membru al comisiei de negociere, care a avizat doar contractul de concesionare nr.52 bis/2000.
Instanţa a mai reţinut din materialul probator administrat că S.C. „V” SRL, concesionarul din contractul nr.52 bis/18.10.2000, reprezentată de inculpatul O D, exploata încă din 1998 suprafaţa de teren respectivă şi şi-a manifestat permanent interesul de a obţine dreptul de concesionare, făcând dovada cu înscrisuri că până la 31.03.2000 investise în această plantaţie suma de 103.080 USD. Demersurile făcute în vederea participării la privatizarea S.C. „V” SA Sâmbureşti nu îndeplineau însă cerinţele legale care să-i permită concesionarea suprafeţei de teren respective.
Acţionând în scopul menţionat, inculpaţii O D şi C G au încheiat la data de 6.09.2000 un contract, în calitate de reprezentanţi ai S.C. „V” SRL, respectiv Asociaţia Salariaţilor S.C. „V” SA Sâmbureşti (fără ca inculpatul C G să aibă un mandat în acest sens), denumit „contract de asociere în participaţiune", prin care stabileau ca respectivele unităţi să participe în formă asociativă la licitaţia organizată de MAA şi ADS. în contract s-a prevăzut o clauză potrivit căreia „părţile se obligă ca în situaţia adjudecării în favoarea Asociaţiei Salariaţilor „V” SA Sâmbureşti, S.C. „V” SRL să se substituie în obligaţiile contractuale către Agenţia Domeniilor Statului pentru suprafaţa de 60 ha plantaţie de vie aflate la ferma „Bolovanul”, care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 1391/15.09.1998". S-a mai prevăzut ca durata contractului de asociere să fie cuprinsă între data semnării lui - 6.09.2000 şi momentul când asociata S.C. „V” SRL va încheia cu ADS contractul privind concesionarea suprafeţei de 60 ha situate la ferma „Bolovanul”.
Rechizitoriul a stabilit nu numai că inculpatul C G nu avea mandat din partea asociaţiei pentru a încheia contractul respectiv, ci şi că prevederile acestuia erau în contradicţie cu normele legale privind regimul concesiunilor, care nu permit substituirea în obligaţiile contractuale.
La data de 25.09.2000, inculpatul O D s-a adresat cu o cerere comisie de negociere, solicitând acceptarea asocierii societăţii „V" cu câştigătorul licitaţiei de privatizare, în scopul încheierii contractului de concesionare pentru cele 60 ha ce făceau obiectul contractului din 6.09.2000.
Instanţa a reţinut că această solicitare nu avea fundament legal, deoarece la negocierea pentru privatizare, aflată în derulare, nu mai puteau participa alţi competitori, fiind exclusă şi varianta asocierii la final cu câştigătorul.
Contractul de asociere în participaţiune nu s-a regăsit însă în documentaţia privind pe S.C. „V” SRL depusă la ADS, iar în ceea ce priveşte cererea, aceasta a fost anexată la contractul de concesionare nr.52 bis/18.10.2000.
Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 26.09.2000, instanţa a reţinut că la şedinţa de negociere respectivă, inculpatul P E a solicitat ca în contractul de concesionare să fie inclusă o clauză specială privind respectarea înţelegerii dintre S.C. „V” SA Sâmbureşti şi S.C. „V” SRL. La şedinţă a participat şi inculpatul O D.
în şedinţă s-a mai arătat că nu s-a putut stabili existenţa unei înţelegeri frauduloase între inculpatul P E (sau vreo altă persoană din cadrul ADS), pe de o parte, şi inculpaţii C G şi O D, pe de altă parte, şi nici cine a redactat contractele de concesionare. Sub acest ultim aspect, instanţa a reţinut că acuzarea nu a prezentat în proces probe concludente cu privire la identitatea persoanei care a redactat cele două contracte, fapt ce a condus la concluzia că nu s-a dovedit că inserarea în cuprinsul lor a unor redevenţe diminuate faţă de cea negociată ar fi fost rezultatul unei acţiuni intenţionate (aspect esenţial pentru existenţa laturii subiective a infracţiunilor ce fac obiectul sesizării). Ca urmare, în aplicarea principiului „in dubio pro reo”, instanţa a dat curs susţinerilor apărării, în sensul că menţionarea redeventei diminuate a fost rezultatul unei erori materiale.
Pe de altă parte, probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti au evidenţiat că neconcordanţele din cele două contracte de concesionare (privind valoarea redevenţie şi suprafaţa, iar în cazul celui de-al doilea şi titularul) au fost descoperite anterior începerii urmăririi penale, fiind cuprinse în notele corpului de control al Ministerului Agriculturii nr.48615/18.06.2001 şi nr.48767 din 29.08.2001, prin care se propunea şi remedierea lor. Acest lucru nu s-a întâmplat însă decât la data de 30.01.2006, când cauza se afla în faza cercetării judecătoreşti. Prin actul adiţional de la această dată, încheiat între concedentul ADS şi concesionarul Asociaţiei Salariaţilor Sâmbureşti, au fost menţionate în mod corect valoarea redeventei şi suprafaţa de teren concesionată, stipulându-se că suprafaţa prevăzută în contractul de concesionare nr.52 bis/2000 va fi preluată în exploatare de asociaţie la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, de constatare a nulităţii acestuia.
Sub un alt aspect, instanţa de fond a reţinut că potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în faza cercetării judecătoreşti, în momentul descoperirii neregulilor, când a existat şi posibilitatea remedierii lor, diferenţa de relevanţă reţinută în rechizitoriu ca prejudiciu infracţional era inferioară garanţiei constituite de asociaţie pentru participarea la licitaţie, putând fi astfel reţinută din aceasta în situaţia în care concesionarul ar fi refuzat plata benevolă.
In fine, instanţa a mai reţinut că la termenul de judecată de la 27.04.2006, partea vătămată ADS, constituită parte civilă, a învederat faptul că întreaga diferenţă dintre redevenţa negociată şi cea trecută în contractele de concesionare a fost achitată de S.C. „V” Sâmbureşti.
în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond a apreciat că ea se impune referitor la infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii P E, O D şi C G, deoarece este cert că a fost avută în vedere, ca infracţiune de referinţă, cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 Cod penal, dată fiind expunerea situaţiei de fapt şi raportarea la dispoziţiile art. 17 lit.d din Legea nr.78/2000.
în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a constatat în drept următoarele:
- în legătură cu infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate fată de cea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare sau de gestionare, în formă continuată, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P E (art. 10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), respectiv de complicitate la săvârşirea acesteia, în condiţiile art.26 Cod penal raportat la art. 10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru inculpaţii O D şi C G, aceasta este o infracţiune intenţionată. Or, în cauză, pe de o parte, valoarea redevenţei datorate de concesionar a fost stabilită în cadrul unei negocieri desfăşurate în condiţii de legalitate, iar pe de altă parte acuzarea nu a probat că menţionarea unei redevente inferioare a fost rezultatul unei acţiuni intenţionate, cu atât mai mult cu cât nu s-a putut stabili identitatea redactorului contractelor. Latura subiectivă a infracţiunii nefiind întrunită, simpla semnare a contractelor nu întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii menţionate.
- în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, comisă în scopul diminuării redevenţei, în formă continuată, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P E ca autor, iar a inculpaţilor O D şi C G în calitate de complici, nu există o descriere, fie şi succintă, a faptelor care au atras incidenţa acestei încadrări juridice. Instanţa a apreciat că este vorba despre acele demersuri pretins efectuate de cei trei inculpaţi în favoarea S.C. „V” SRL pentru concesionarea suprafeţei de 60 ha teren în condiţiile anterior prezentate. Or, activităţile dovedite ale inculpaţilor, respectiv formularea cererilor de către O D, susţinerea lor de către P E în cadrul unei şedinţe de negociere şi acordul lui C G la concesionarea suprafeţei de 60 ha către S.C. „V” SRL nu realizează prin ele însele elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv complicitate la această infracţiune. Pe de altă parte, aşa cum a motivat şi anterior, instanţa nu a putut conchide în sensul că menţionarea unei redevente mai mici decât cea stabilită este urmarea activităţii vreunuia din inculpaţi şi nici că inculpatul P E ar fi fost redactorul contractelor de concesionare. Aşadar, s-a apreciat că nici elementul material al laturii obiective şi nici intenţia caracteristică infracţiunii de abuz în serviciu nu sunt întrunite.
- în privinţa infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului P E, respectiv complicitate la această faptă pentru inculpaţii O D şi C G, instanţa a motivat că din probele administrate nu rezultă săvârşirea de către inculpaţi a acestei infracţiuni, susţinerile -de altfel foarte succinte - din rechizitoriu nefiind confirmate prin dovezi.
In actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut în sarcina inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal, constând în semnarea contractului de concesionare nr.52/2000 fără o prealabilă verificare a datelor inserate în acesta, cu privire la valoarea redevenţei şi suprafaţă, ceea ce ar fi creat în patrimoniul ADS o pagubă de peste 200.000 RON.
Cu privire la această infracţiune, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- sunt întrunite elementele specifice, constitutive, ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al vinovăţiei sub forma culpei; în temeiul atribuţiilor de serviciu ce le reveneau, inculpaţii puteau şi ar fi trebuit să prevadă că în contractele de concesiune se pot strecura erori cu privire la datele esenţiale ale acestora, între care valoarea redevenţei.
- nu este însă realizată cerinţa referitoare la urmarea imediată a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, ca element al laturii obiective, în niciuna din variantele normative prevăzute de art.249 Cod penal, neproducându-se nici o tulburare însemnată a bunului mers al organizaţiei respective şi nici o pagubă în patrimoniul acesteia.
în contractul de concesionare nr.52/2000 s-a menţionat în calitate de concesionar câştigătorul legal desemnat în urma negocierii directe. Pe de altă parte, diferenţa dintre redevenţa trecută în contract şi cea negociată era - aşa cum s-a arătat, - inferioară garanţiei depuse de concesionar pentru participarea la licitaţie, astfel încât în patrimoniul ADS nu s-a înregistrat un prejudiciu.
Suma reţinută în rechizitoriu ca prejudiciu infracţional, ca şi cea stabilită de expertizele efectuate pe parcursul cercetării judecătoreşti, sunt rezultatul atât al faptului că executarea, în cadrul contractului de concesiune, este succesivă, cât şi al culpei reprezentanţilor părţii vătămate, care nu au luat decât după circa 5 ani măsurile necesare pentru a înlătura menţiunile eronate din cuprinsul contractului.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere de instanţa de fond şi pentru a analiza activitatea inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D, N G şi C S în legătură cu infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art.249 alin.l Cod penal, constând în semnarea contractului de concesiune nr.52 bis/2000.
Spre deosebire însă de situaţia primului contract de concesionare, instanţa a constatat că în cazul acestuia este întrunite şi elementul constitutiv al infracţiunii referitor la urmarea imediată, diferenţa de redevenţa constituind, în lipsa unei garanţii depuse, o „pagubă" în sensul art.249 alin.l Cod penal.
Cu privire la această infracţiune, instanţa a constatat că faţă de maximul pedepsei prevăzute de lege (2 ani închisoare) şi de data săvârşirii ei (18.10.2000), în cauză s-a împlinit, la 18 aprilie 2008, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, prev. de art.124 raportat la art.122 alin.l lit.d Cod penal (7 ani şi 6 luni).
în consecinţă, în temeiul art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală şi art.13 alin.3 Cod penal instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor.
S-a luat de asemenea act că pe parcursul procesului întregul prejudiciu cauzat ADS a fost acoperit prin plată, reprezentanţii părţii vătămate arătând că nu mai au nicio pretenţie, inclusiv în această cauză penală.
Instanţa de fond a examinat, în temeiul art.348 Cod procedură penală contractul de concesionare nr.52 bis/2000, prin care S.C. „V” SRL, care nu a participat la negociere, a dobândit calitatea de concesionar şi a constatat că acesta a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art.10 din Legea nr.219/1999, în vigoare la acel moment, care prevedeau că licitaţia publică şi negocierea directă sunt singurele căi de concesionare a bunurilor. Această încălcare a prevederilor legale atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului, astfel încât instanţa 1-a desfiinţat în totalitate.
In privinţa contractului de concesionare nr.52/2000, încheiat între ADS în calitate de concedent şi Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti (concesionar), s-a constatat că acesta nu este afectat de nicio cauză de nulitate.
împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C S şi J D, părţile responsabile civilmente S.C. „V” SRL şi Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti.
In susţinerea apelului său, Parchetul a arătat în esenţă că:
inculpaţii au fost în mod greşit achitaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, elementele constitutive ale acestora fiind pe deplin întrunite;
latura civilă a cauzei nu a fost în mod corect soluţionată sub aspectul întinderii şi a reparării prejudiciului;
a fost omisă aplicarea art.192 alin.l pct.3 lit.b Cod procedură penală cu privire la obligarea inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D, N G şi C S.
Partea responsabilă civilmente S.C. „V” SRL a susţinut prin apelul său că în mod greşit s-a constatat nulitatea contractului de concesiune nr.52 bis/2000, nefîind incidente prevederile art.10 din Legea nr.219/1999.
Partea responsabilă civilmente Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti nu şi-a motivat apelul.
Inculpata C S a criticat soluţia instanţei de fond, arătând în esenţă că:
au fost greşit evaluate şi interpretate elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu;
probele cu înscrisuri nu au fost în mod atent examinate de către instanţă în legătură cu aceeaşi infracţiune.
Inculpatul J D nu şi-a motivat apelul.
Prin decizia penală nr.212/A din 2.04.2009, Tribunalul Bucureşti - secţia I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond, a făcut aplicarea art.192 alin.l pct.3 Cod procedură penală şi a obligat pe inculpaţii H N, E D T, R G, V I, G G A, J D, N G şi C S să plătească fiecare suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C S şi J D, de părţile responsabile civilmente S.C. „V” SRL Bucureşti şi Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a avut în vedere motivele de apel şi dispoziţiile art.372 alin.2 Cod procedură penală reţinând în esenţă următoarele:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că se impune achitarea inculpatului P E pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, iar a inculpaţilor O D şi C G pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, nedovedindu-se intenţia ca latură subiectivă caracteristică faptei. Nu a existat o colaborare ori înţelegere frauduloasă între cei trei inculpaţi. înscrierea în primul contract de concesionare (nr.52/2000) a unei redevenţe mai mici apare ca o eroare materială, care ulterior a fost remediată, iar cel de-al doilea contract (nr.52 bis/2000) a fost desfiinţat pentru încălcarea unor dispoziţii legale fără conotaţii penale.
Nici elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (inculpatul P E), respectiv complicitate la această infracţiune (O D şi C G) nu sunt întrunite, aşa cum în mod justificat a reţinut instanţa de fond. Inadvertenţele din contrate privind redevenţa nu au produs o pagubă în patrimoniul ADS şi nici vreo tulburare a bunului mers al activităţii acestei persoane juridice.
în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000, în contextul art.248 Cod penal, art.2481 şi art.289 Cod penal, tribunalul a apreciat, în considerarea aceloraşi argumente, că soluţia de achitare întemeiată pe dispoziţiile art.l 1 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală este legală şi justificată, întrucât nu este întrunită latura subiectivă, adică tocmai intenţia de diminuare a valorii comerciale a bunurilor.
Referitor la contractul de concesiune nr.52 bis/2000, tribunalul a apreciat că soluţia de achitare a inculpatului P E, conform art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, în calitate de autor al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în scopul calificat prevăzut de art.l7 lit.c din Legea nr.78/2000, respectiv complicitate pentru inculpaţii O D şi C G este în acord cu probatoriile administrate, din care nu rezultă nici că inculpatul ar fi redactat în fals acest contract, nici existenţa vreunei conivenţe frauduloase cu alte persoane.
Urmarea directă a încheierii celor două contracte - a motivat tribunalul - nu poate consta în sancţionarea penală a inculpaţilor, ci mai degrabă rezolvarea unui litigiu patrimonial pe căile şi mijloacele specifice dreptului comercial.
De asemenea, este necontestat că soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu este corectă, deoarece a intervenit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
în ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata C S, s-a reţinut că acesta este neîntemeiat, instanţa de fond lămurind pe deplin situaţia de fapt şi stabilind existenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu, pentru care însă a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Apelurile declarate de părţile responsabile civilmente au fost de asemenea respinse ca nefondate, motivându-se că instanţa de fond a soluţionat corect latura civilă a cauzei, reţinând existenţa prejudiciului şi acoperirea integrală a acestuia. Soluţia de desfiinţare a contractului de concesiune nr.52 bis/2000 a fost considerată legală şi temeinică, deoarece S.C. „V” SRL Bucureşti nu a participat la procedura de licitaţie iar dispoziţiile art.10 alin.l din Legea nr.218/1998 au fost încălcate.
In ceea ce priveşte apelul declarat de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, acesta a fost considerat întemeiat şi admis numai în ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare către stat, deoarece potrivit art.l92 alin.l pct.3 lit.b Cod procedură penală, în caz de prescripţie cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpaţi câtă vreme aceştia au fost consideraţi vinovaţi şi s-a făcut aplicarea art.l3 alin.3 Cod procedură penală.
împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata C S.
în motivarea recursului declarat de Parchet s-au arătat în esenţă următoarele: 1. In mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că nu există probe concludente privind întocmirea contractului de concesionare de către inculpatul P E, precum şi conivenţa frauduloasă dintre acesta şi inculpaţii C G şi O D.
In realitate, aceştia au semnat contractele respective şi au avut reprezentarea faptelor lor cu privire la diferenţele de redevenţă şi suprafaţă concesionată. Calitatea inculpatului P E de director al Direcţiei Concesionare din cadrul ADS îi conferea posibilitatea de a insera în contracte clauze diferite de formularul-cadru. întrucât aceste clauze erau în interesul inculpaţilor O şi C, conivenţa infracţională dintre cei trei rezultă din însăşi materialitatea faptelor. Nu poate fi vorba despre o „eroare materială", în condiţiile în care în contracte, în afara înscrierii unor valori diminuate a redevenţelor, au fost menţionate şi date nereale cu privire la suprafeţele de teren concesionate, altele decât cele negociate, în vederea favorizării Societăţii „V" SRL.
In această situaţie, achitarea inculpaţilor apare ca fiind nelegală şi netemeinică.
In ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită de inculpatul P E, respectiv complicitate la această faptă, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor O D şi C G, s-a susţinut de asemenea că soluţia de achitare este criticabilă. Instanţa de fond s-a limitat la aprecieri generice, fară o analiză aprofundată a probatoriilor administrate, în primul rând a contractelor de concesionare. Acestea cuprindeau menţiuni nereale privind valoarea redevenţei, suprafaţa concesionată şi concesionarul, şi au fost întocmite şi semnate cu ştiinţă de inculpatul P E, în cooperare cu ceilalţi doi inculpaţi, ale căror interese au fost astfel protejate.
A fost de asemenea criticată soluţia instanţei de fond privind achitarea inculpatului P E pentru infracţiunea prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal iar a inculpaţilor O D şi C G pentru complicitate la aceeaşi infracţiune.
S-a arătat că faptele anterior descrise au constituit infracţiuni-mijloc, comise cu intenţie, pentru realizarea scopului infracţional, şi anume micşorarea redevenţei legal datorate, ceea ce a condus la prejudicierea gravă a patrimoniului ADS. Probatoriile administrate - se susţine prin motivele de recurs - confirmă temeinicia faptelor reţinute în rechizitoriu.
4. S-a mai susţinut şi că soluţia de achitare, în baza dispoziţiilor art.10 lit.d Cod
procedură penală, a inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G, pentru infracţiunea prevăzută de art.249 alin.l şi 2 Cod penal este nelegală. Aceasta s-a
consumat la data de 18.10.2000, când inculpaţii au semnat contractul de concesionare
care conţinea menţiuni false cu privire la valoarea redevenţei şi suprafaţa
concesionată, dând dovadă de superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
In mod greşit instanţele de fond şi de apel au considerat că nu s-a produs un
prejudiciu în patrimoniul ADS şi nici o tulburare însemnată a activităţii acesteia.
5. în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prin motivele de recurs s-a susţinut
că:
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că partea vătămată ADS şi-a retras acţiunea civilă, în urma recuperării integrale a diferenţei de redevenţă datorate;
- suma cu care ADS s-a constituit parte civilă a fost achitată într-adevăr, dar nu de către S.C. „V” SA Sâmbureşti, ci de către Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti.
în concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare.
în recursul său, inculpata C S a susţinut în esenţă că:
motivarea deciziei este contradictorie, menită a da o aparenţă de legalitate şi echitate soluţiei (art.3859 pct.9 Cod procedură penală); instanţa a reţinut în mod diferit împrejurările în care s-au încheiat cele două contracte, nr.52 şi nr. 52 bis/2000, deşi circumstanţele au fost identice, fiind semnate de aceleaşi persoane, cu excepţia contractului nr.52, care nu a fost semnat de inculpata C S;
în mod greşit s-a considerat că este întrunit elementul material specific infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art.3859 pct.17 Cod procedură penală), semnarea contractului nr.52 bis neavând relevanţa juridică dată de instanţă; nu s-a produs o pagubă şi nicio tulburare însemnată în activitatea ADS, nu există raport de cauzalitate între semnarea contractului şi vreo urmare socialmente periculoasă.
S-a mai arătat că latura subiectivă specifică infracţiunii - culpa, a fost în mod greşit prezumată.
- probele administrate în cauză nu au fost complet şi corect apreciate de către instanţă, fiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.18 Cod procedură penală („când s-a comis o eroare gravă de fapt").
Recurenta inculpată a solicitat, urmare a admiterii recursului, să se caseze decizia şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, conform prevederilor art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală (fapta nu există). în subsidiar s-a cerut aplicarea dispoziţiilor art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, cu referire la art.10 lit.b1 Cod procedură penală şi art.181 Cod penal.
In faza recursului au fost audiaţi inculpaţii P E, O D, C G, H N, V I, C S şi G G A. Nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri noi cu caracter probatoriu.
Curtea a rămas în pronunţare după dezbaterile asupra recursurilor, care au avut loc la 24.03.2010, a amânat succesiv pronunţarea iar prin încheierea din data de 21.04.2010 a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor problema schimbării încadrării juridice a faptelor. Această dezbatere a avut loc în şedinţa publică de la 19.05.2010, Curtea punând în discuţie următoarele schimbări de încadrare juridică:
pentru inculpatul P E, din infracţiunile reţinute în sarcina acestuia de prima instanţă, după schimbarea încadrării juridice a faptelor (art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2, art.2481 raportat la art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracţiunea prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal, fapta constând în avizarea contractului de concesiune nr.52/18.10.2000 şi infracţiunea prev. de art.249 alin.l Cod penal, fapta constând în aprobarea contractului nr.52 bis/18.10.2000);
pentru inculpatul O D din infracţiunile reţinute de prima instanţă după schimbarea încadrării juridice, prevăzute de art.26 Cod penal raportat la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.2481 combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi art.18 din Legea nr.78/2000, în infracţiunea prev. de art.249 alin.l, fapta constând în semnarea contractului de concesiune nr.52 bis/18.10.2000;
- pentru inculpatul C G din infracţiunile reţinute de prima instanţă după schimbarea încadrării juridice (art.26 Cod penal raportat la art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000, în infracţiunea prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal, faptă constând în semnarea contractului de concesiune nr.52/18.10.2000).
De asemenea, pentru infracţiunea prevăzută de art.249 alin.l Cod penal, Curtea a pus în discuţie împlinirea termenului de prescripţie şi a cerut inculpaţilor în cauză să precizeze dacă solicită continuarea procesului penal, aceştia răspunzând afirmativ.
Examinând întregul material probator administrat în cauză în contextul criticilor formulate prin recursuri şi al dispoziţiilor art.3859 şi urm. Cod procedură penală, Curtea reţine următoarele:
Instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt, astfel cum ea rezultă din analiza coroborată a dovezilor administrate.
Astfel, este cert stabilit că în cursul lunii august 2000 au fost declanşate în mod legal procedurile de vânzare prin negociere directă a parchetului de acţiuni gestionat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la S.C. „V” SA Sâmbureşti şi de concesionare a 1103 ha teren agricol deţinut de societate în administrare.
Desfăşurarea negocierilor, participanţii, componenţa comisiei mixte, ofertele şi finalizarea acestor operaţiuni sunt cele reţinute pe larg de instanţa de fond, confirmată de cea de apel.
S-a mai stabilit că la data de 18.10.2000 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.52 din 18.10.2000, care prevedea la pct.8.5. următoarea clauză: „cumpărătorul se obligă să exploateze suprafaţa de teren de 1103 ha conform prevederilor stipulate în contractul de concesionare încheiat cu ADS".
In acest din urmă contract, încheiat la aceeaşi dată, s-a prevăzut însă o suprafaţă concesionată de numai 1045,38 ha teren agricol şi o redevenţă de 540 kg grâu/ha anual, faţă de cea de 685 kg grâu Stas/ha anual. Prin contractul de concesionare nr.52 bis din 18.10.2000, ADS a convenit cu S.C. „V” SRL Bucureşti, care nu a participat la negocierea directă pentru privatizare să-i fie concesionată acesteia suprafaţa de 57,98 ha teren agricol, adică exact diferenţa dintre suprafaţa totală de 1103 ha teren şi cea înscrisă în contractul de concesionare nr.52/2000 încheiat cu câştigătorul licitaţiei. Şi în contractul de concesionare nr.52 bis a fost prevăzută aceeaşi redevenţă diminuată.
Instanţele au mai stabilit în mod corect procedura de avizare, aprobare şi semnare a contractelor, persoanele care au semnat şi calitatea acestora. Au fost de asemenea pe larg expuse şi în concordanţă cu materialul probator, demersurile făcute de inculpatul O D, reprezentant al S.C. „V” SRL, care exploata încă din anul 1998 suprafaţa de teren respectivă, împreună cu inculpatul C G, reprezentantul Asociaţiei Salariaţilor Sâmbureşti, de a obţine concesionarea, cu încălcarea cerinţelor legale în acest sens.
în consecinţă, criticile formulate prin recursuri cu privire la pretinsa netemeinicie a hotărârilor, în sensul aprecierii greşite a probatoriilor referitoare la situaţia de fapt, nu pot fi primite.
Curtea retine însă că recursul declarat de Parchet este întemeiat în ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat P E, instanţele dând faptelor acestuia o încadrare juridică greşită, în sensul considerentelor ce succed.
Prin sentinţa pronunţată de către instanţa de fond, s-a dispus în baza prevederilor art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor acestui inculpat din infracţiunile prevăzute de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, în infracţiunile prevăzute de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.248 raportat al art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.289 Cod penal combinat cu art.17 lit.c şi 18 alin. din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a apreciat şi motivat că ea se justifică referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece este cert că a fost avută în vedere, ca infracţiune de referinţă, fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 Cod penal, dată fiind situaţia de fapt şi raportarea la dispoziţiile art. 17 lit.d din Legea nr.78/2000.
Reţinând această nouă încadrare juridică, instanţa de fond, confirmată de cea de apel, a dispus în baza art.l 1 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală achitarea inculpatului P E sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de art.248 raportat la art.2481 Cod penal combinat cu art.17 lit.d şi 18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
In legătură cu aceste fapte, s-a considerat, sub un prim aspect, că infracţiunea prevăzută de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000, constând, potrivit rechizitoriului, în stabilirea cu intenţie a unei redevenţe diminuate, se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin existenţa formei de vinovăţie a intenţiei. Or, pe de o parte, valoarea redevenţei datorate de concesionar a fost stabilită în cadrul unor negocieri desfăşurate în condiţii de legalitate, iar pe de altă parte acuzarea nu a probat că menţionarea în contractele de concesionare a unei redevenţe diminuate ar fi fost rezultatul unei acţiuni intenţionate. In fine, în cauză nu s-a putut stabili nici identitatea redactorului contractelor, astfel că este lipsită de temei concluzia Parchetului în sensul că inserarea unei redevenţe diminuate ar fi urmarea unei acţiuni deliberate a inculpatului P E.
în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor publice, în formă calificată, reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P E, instanţele au reţinut în primul rând că lipseşte o descriere, fie şi succintă, a faptelor pentru care în actul de sesizare s-a reţinut incidenţa textelor legale respective. Din probatoriile administrate a rezultat că susţinerea de către inculpatul P E, în cadrul unei şedinţe de negociere, a demersurilor inculpaţilor O şi C în scopul de a obţine pentru S.C. „V” SRL concesionarea unei suprafeţe de teren, nu este de natură, prin ea însăşi, să realizeze elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Latura subiectivă specifică faptei, şi anume intenţia, nu este nici ea întrunită. Mai mult decât atât, în cazul actului material constând în semnarea contractului nr.52/2000, nu sunt îndeplinite nici condiţiile existenţei elementului material al laturii obiective, neproducându-se vreo tulburare bunului sustras al activităţii celor două instituţii implicate în privatizare şi concesionare.
Referitor la infracţiunea de fals intelectual, instanţele au considerat că nu s-a dovedit că inculpatul P E ar fi redactat cele două contracte, astfel încât nu se poate reţine calitatea sa de autor al infracţiunii.
Examinând legalitatea şi temeinicia acestor soluţii referitoare la intimatul inculpat P E, Curtea reţine următoarele:
Concluziile şi motivarea instanţelor sunt corecte în privinţa inexistenţei laturii subiective a infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. într-adevăr, toate cele trei fapte se caracterizează prin elementul intenţional ca trăsătură definitorie; or în speţă o asemenea atitudine psihică a inculpatului nu a fost dovedită şi nu rezultă nici din materialitatea faptelor.
Dar lipsa elementului intenţional în contextul activităţii faptice a inculpatului P E nu poate conduce la concluzia, aşa cum în mod greşit au statuat instanţele de fond şi de apel, că nu s-a săvârşit de către acesta nicio infracţiune. Faptele inculpatului întrunesc în drept, aşa cum Curtea va arăta în continuare, elementele constitutive ale unei alte infracţiuni, şi anume aceea de neglijenţă în serviciu, prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal (contract de concesiune nr.52/2000) şi respectiv art.249 alin.l Cod penal (contract de cesiune nr.52 bis/2000).
Din verificarea conţinutului acestor contracte de concesionare rezultă fără putinţă de tăgadă că au fost semnate de inculpatul P E, în dubla sa calitate de director al Direcţiei concesionare din cadrul A.D.S. şi de membru al comisie de negociere. în îndeplinirea atribuţiilor impuse de aceste funcţii, inculpatul era ţinut să observe incidenţa dispoziţiilor art.20 şi 22 din O.U.G. nr. 198/1999, potrivit cu care „condiţiile care au condus la declararea câştigătorului concesionării vor fi în mod obligatoriu clauze în contract" (deci inclusiv în privinţa redevenţei, a suprafeţei terenului concesionat şi a titularilor).
Curtea reţine existenţa, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P E, atât a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cât şi a vinovăţiei sub forma culpei, prev. de art.19 alin.2 pct.2 lit.b Cod penal, din punct de vedere al laturii subiective. Inculpatul avea obligaţia să verifice concordanţa dintre datele inserate în contracte şi cele rezultate din negociere, iar această îndatorire nu rezulta numai din fişa postului, ci şi din Hotărârea nr.12 din 18.07.2000 a Consiliului de Administraţie al ADS. Inculpatul putea şi ar fi trebuit să prevadă că în contractele de concesiune se pot strecura erori cu privire la datele esenţiale ale acestora, inclusiv valoarea redevenţei datorate de concesionar.
Reţinerea în sarcina inculpatului P E a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, în ambele sale forme, prevăzute de art.249 alin.l şi 2, în raport de cele două contracte de concesionare, este cu atât mai justificată cu cât această infracţiune s-a constatat a fi fost săvârşită şi de ceilalţi semnatari ai contractelor - inculpaţii H N, E D T, R G, V I, G G A, J D, N G şi C S.
Aşa fiind, Curtea constată că în cauză sunt pe deplin incidente dispoziţiile art.334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P E astfel:
din infracţiunile prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
art.248 raportat la art.2481 Cod penal cu referire la art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
art. 289 Cod penal cu referire la art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în infracţiunile prevăzute de art.
art.249 alin.l şi 2 Cod penal (în ceea ce priveşte contractul de concesionare nr.52/2000) şi
- art.249 alin.l (contractul de concesionare nr.52 bis/2000).
Această schimbare de încadrare juridică nu este numai justificată, aşa cum s-a arătat, din punct de vedere al dreptului material, ci şi perfect posibilă sub aspect procedural. într-adevăr, nu există nicio prevedere legală, inclusiv prin prisma art.385 Cod procedură penală care să o interzică, în contextul recursului declarat în cauză de către Parchet şi nu se poate vorbi despre o agravare a situaţiei intimaţilor inculpaţi. Aceasta deoarece schimbarea de încadrare vizează trei infracţiuni intenţionate, care în condiţiile art.334 Cod procedură penală devin două infracţiuni săvârşite din culpă, cu limite de pedeapsă mult mai coborâte.
In consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de către Parchet, în baza dispoziţiilor art.38515 pct.2 lit.c Cod procedură penală, va casa în parte atât sentinţa cât şi decizia atacate şi, rejudecând, va proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul menţionat.
Reţinând ca încadrarea juridică legală, în cazul inculpatului P E, săvârşirea a două infracţiuni de neglijenţă în serviciu, Curtea va analiza dacă şi în ce măsură elementele constitutive ale acestora sunt în mod cumulativ întrunite.
In ceea ce priveşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (art.249 alin.l şi 2 Cod penal), eventuala incidenţă a textului ar putea viza exclusiv problema contractului nr.52/2000, pentru că doar în cazul acestuia, de principiu, s-ar putea reţine existenţa unei pagube într-un cuantum apt să primească o asemenea calificare.
Or, Curtea, constată că elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt în mod cumulativ întrunite.
Elementul material, constând în semnarea contractului cuprinzând menţiuni neconforme cu dispoziţiile legale, ca şi atitudinea psihică specifică infracţiunii -culpa sub forma prevăzută de art. 19 pct.2 lit.b Cod penal, sunt dovedite. Pe de altă parte însă, Curtea reţine că în speţă, în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul P E, cu referire la contractul de concesionare nr.52/2000, nu sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale urmării imediate a infracţiunii ca element al laturii obiective a acesteia, în niciuna din variantele normative prevăzute de art.249 Cod penal, avute în vedere prin rechizitoriu (tulburare însemnată a bunului mers al organizaţiei sau pagubă în patrimoniul acesteia).
Astfel, este cert stabilit că în contractul de concesionare nr.52/2000 s-a menţionat în calitate de concesionar câştigătorul legal desemnat în urma negocierii directe, astfel că nu s-a cauzat vreo tulburare bunului mers al activităţii A.D.S.
Pe de altă parte, aşa cum au reţinut de altfel şi instanţele, neconcordanţele privind valoarea redevenţei şi suprafaţa de teren au fost constatate la data de 18.06.2001, moment în care ele puteau fi remediate, fie printr-un act adiţional (cum s-a întâmplat în cele din urmă), fie pe calea unei acţiuni în complinirea valorii redevenţei. La momentul respectiv, diferenţa dintre redevenţa menţionată în contract şi cea negociată era net inferioară garanţiei depuse de concesionar pentru participarea la licitaţie. In aceste condiţii, este necontestat că în patrimoniul A.D.S. nu s-a înregistrat un prejudiciu şi au atât mai puţin unul cu conotaţii penale. Faptul că reprezentanţii părţii vătămate nu au dispus decât după circa 5 ani măsurile necesare pentru înlăturarea menţiunilor eronate din cuprinsul contractului nu este imputabil inculpaţilor. Aşa fiind, legătura de cauzalitate dintre neglijenţa culpabilă a inculpatului şi diferenţa de redevenţa cuvenită A.D.S., nu poate fi reţinută, în sensul art.249 Cod penal ca o urmare infracţională, după data descoperirii inadvertenţelor din contract, moment la care în patrimoniul A.D.S. nu exista prejudiciu. în aceste condiţii, diferenţa de redevenţa acumulată ulterior (şi integral acoperită pe parcursul procesului), nu constituie un prejudiciu infracţional, ci o creanţă izvorâtă din dreptul concedentului de a încasa valoarea redevenţei negociate.
In consecinţă, constatând lipsa urmăririi socialmente periculoase, în oricare dintre variantele normative prevăzute de art.249 Cod penal, ca element al laturii obiective, Curtea va dispune în baza prevederilor art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală achitarea inculpatului P E pentru infracţiunea prevăzută de art.249 alin. 1 şi 2 Cod penal.
în privinţa contractului de concesiune nr.52 bis/2000, elementul material (semnarea contractului) şi latura subiectivă (culpa) sunt identice în cazul inculpatului P E cu cele pe larg expuse referitor la contractul nr.52/2000. Spre deosebire însă de situaţia acestuia din urmă, în cazul contractului nr.52 bis este întrunită şi cerinţa existentei unei urmări imediate a infracţiunii, ca element al laturii obiective.
Sub un prim aspect, în acest contract a fost trecută în calitate de concesionar o societate - S.C. „V” SRL - care nu participase la negociere, fiind astfel încălcate dispoziţiile art.10 din Legea nr.319/1999, în vigoare la acel moment, împrejurare care în mod vădit constituie o tulburare însemnată a activităţii de concesionare a terenurilor de către A.D.S. De asemenea, în cazul acestui contract, diferenţa de redevenţa datorată de concesionar pentru perioada cuprinsă între data intrării lui în vigoare şi cea a constatării menţiunilor eronate din cuprinsul său nu putea fi eventual acoperită dintr-o garanţie, deoarece S.C. „V” SRL, neparticipând la negociere, nu constituie o astfel de garanţie. în aceste condiţii, diferenţa de redevenţa constituie o „pagubă" în sensul art. 249 alin.l Cod penal, astfel că fapta de neglijenţă în serviciu are în conţinutul său concret două dintre urmările imediate prevăzute în mod alternativ de textul art.249 alin.l Cod penal.
în legătură însă cu această infracţiune, Curtea va constata că faţă de limita maximă a pedepsei prevăzute de lege (2 ani închisoare) şi de data săvârşirii ei (18.10.2000), în cauză s-a împlinit la data de 18.04.2008, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni, prev. de art.124 raportat la art.122 alin.l lit.d Cod penal.
Astfel fiind, în temeiul art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală şi art.13 alin.3 Cod procedură penală (întrucât inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, în sensul pronunţării achitării sale), Curtea va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art.249 alin.l Cod penal.
în conformitate cu prevederile art.192 pct.3 lit.b Cod procedură penală intimatul inculpat P E va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Referitor la celelalte motive de recurs formulate de Parchet, Curtea va constata caracterul nefundat al criticilor.
In privinţa primelor trei motive de recurs, care îl vizau pe intimatul inculpat P E şi în care se susţine că achitarea sa pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu este greşită, Curtea a răspuns deja, conform celor anterior expuse pe larg. S-a susţinut însă de către Parchet şi că la comiterea acestor infracţiuni ar fi participat, în calitate de complici, intimaţii inculpaţi O D şi C G. Or, în ceea ce îi priveşte pe aceştia, instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect că nu s-a dovedit săvârşirea de către ei a unor acte infracţionale, nici o eventuală conlucrare ilicită cu inculpatul P E. Pe de altă parte, cum Curtea a reţinut în sarcina inculpatului P E infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în condiţiile art.249 alin.l Cod penal, faptă săvârşită din culpă, ar fi trebuit să se dovedească, eventual, o participaţie improprie a inculpaţilor O şi C, potrivit art.31 alin.l Cod penal, ceea ce nu s-a realizat în speţă.
Cel de-al patrulea motiv de recurs al Parchetului se referă la pretinsa achitare greşită a inculpaţilor H N, E D T, R G, V I, G G A, J D şi N G pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.l şi 2 Cod penal.
Ambele instanţe au reţinut în mod corect că o asemenea faptă vizează contractul de concesionare nr.52/2000, că latura subiectivă (culpa) şi elementul material al infracţiunii (semnarea contractului) au fost dovedite, însă faptei îi lipseşte vreo urmare imediată dintre cele prevăzute de lege. S-a motivat pe larg de ce nu există o tulburare însemnată a activităţii A.D.S. şi nicio pagubă în patrimoniul său.
Situaţia juridică a acestor inculpaţi este similară, cu referire la contractul nr.52/2000, cu cea a inculpatului P E, iar motivele pentru care Curtea, rejudecând, a dispus achitarea lui sunt deopotrivă valabile. Este reală împrejurarea că în cuprinsul motivării instanţei de apel, într-unui dintre considerente, se folosesc în mod inconsecvent termenii „achitare", respectiv „încetare a procesului penal", dar aceasta constituie în mod vădit o eroare materială, fără consecinţe juridice relevante asupra soluţiei.
în fine, ultimul motiv de recurs formulat de Parchet se referă la pretinsa soluţionare greşită a laturii civile a cauzei.
S-a susţinut în esenţă că în mod eronat s-a considerat că prin achitarea integrală a prejudiciului Agenţia Domeniilor Statului şi-ar fi pierdut calitatea de parte civilă. Pe de altă parte, deşi „V" S.A Sâmbureşti a fost cea care a achitat prejudiciul suferit de A.D.S., ea nu a avut calitatea de parte responsabilă civilmente, ci Asociaţia Salariaţilor Sâmbureşti.
Curtea reţine că nici aceste critici nu pot fi primite.
In mod repetat pe parcursul soluţionării procesului, inclusiv cu prilejul dezbaterilor asupra recursurilor de la 24.03.1010, A.D.S., prin reprezentanţii săi a precizat, în scris şi verbal, că nu mai înregistrează nici un fel de prejudiciu, acesta fiind integral acoperit, inclusiv dobânzile. De altfel, pentru acest motiv, A.D.S. nu s-a constituit parte civilă nici în faţa instanţei de fond.
Nici cealaltă critică nu poate fi primită.
Problema debitorului care a efectuat plata ar fi putut eventual constitui temei al unei acţiuni în regres, fără conotaţii penale, şi ea nu afectează legalitatea şi temeinicia soluţiei pe acest aspect.
In ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata C S, criticile pe care le-a formulat nu sunt întemeiate.
Motivarea instanţelor nu este contradictorie, unele erori materiale, fără relevanţă asupra soluţiei, neputând constitui motiv de casare.
Pe de altă parte, nu este reală împrejurarea, afirmată de recurenta inculpată, în sensul că cele două contracte de concesionare (nr.52 şi nr.52 bis, ambele din 18.10.2000), ar fi avut consecinţe şi regim juridic identic. Instanţele au motivat pe larg, în mod corect, de ce doar contractul nr.52 bis a avut urmări imediate constând în tulburarea bunului mers al activităţii A.D.S. şi crearea unei pagube în patrimoniul acesteia.
încadrarea juridică a activităţii recurentei inculpate în prevederile art.249 alin.l Cod penal este corectă, toate elementele constitutive ale infracţiunii fiind întrunite, iar soluţia de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale se justifică în raport de dispoziţiile art.122 alin.l lit.d şi art.124 Cod penal.
Nici critica referitoare la inexistenţa culpei ca element al laturii subiective nu poate fi primită, instanţa reţinând şi motivând corect că în raport de atribuţiile de serviciu ale recurentei inculpate, aceasta putea şi trebuia să examineze cu atenţie clauzele contractuale, în vederea evitării unor menţiuni greşite.
In fine, dispoziţiile art.181 Cod penal, solicitate de recurenta inculpată a-i fi aplicate, nu sunt incidente, neputându-se considera că fapta sa este în mod vădit lipsită de importanţă şi iară gradul de pericol social al unei infracţiuni.
In consecinţă, recursul declarat de inculpata C S va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.38515 pct.l lit.b Cod procedură penală, cu consecinţa obligării ei, conform art.192 Cod procedură penală, la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi ale deciziei recurate.
Cererea formulată direct în recurs de către inculpatul G G A, de a fi exonerat de plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, va fi respinsă ca inadmisibilă, în condiţiile în care acest inculpat nu a formulat căi de atac împotriva hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Casează, în parte, decizia penală nr.212/A/02.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I-a Penală şi sentinţa penală nr.621/17.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi, pe fond rejudecând:
în baza art.334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P E din infracţiunile prev. de:
- art.10 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cp.;
art.248 rap. la art.2481 Cp. cu referire la art.17 lit.d şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cp.;
art.289 Cp. cu referire la art.17 lit.c şi art.18 alin.l din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cp.
In infracţiunile prev. de art.:
art.249 alin.l şi 2 Cp. (contract 52/2000) şi
art.249 alin.l Cp. (contract 52 bis/2000).
în temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 lit.d C.p.p. achită pe inculpatul P E pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.249 alin.l şi 2 Cp.
în temeiul art. 11 pct.2 lit.b C.p.p. rap. la art.10 lit.g şi art. 13 C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P E sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.249 alin.l Cp., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale.
în conformitate cu art. 192 pct.3 lit.b obligă pe inculpatul P E la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi deciziei penale.
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatei C S şi o obligă pe aceasta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de intimatul inculpat G G A privind plata cheltuielilor judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iulie 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
01 februarie 2005