Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
25 octombrie 2010
Nr. 563/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

DIACONESCU CRISTIAN DAN, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de şantaj;
PÂRV DOREL PETRU, realizator de programe la postul de televiziune OTV, administrator la SC Kundalini SRL, recidivist postexecutoriu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj;
MITRUŞ GHEZEA, jurnalist, fost realizator de programe la postul de televiziune OTV, fost director general al publicaţiei „Atac la persoană”, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada mai-septembrie 2009, inculpatul Diaconescu Cristian - Dan, în calitate de asociat majoritar al SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune „OTV”, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune menţionat, cât şi indirect, prin intermediul coinculpatului Pârv Dorel-Petru, asupra unui primar al unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro. Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri.
Sub presiunea acestor ameninţări, primarul respectiv i-a remis efectiv inculpatului Pârv Dorel-Petru suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Diaconescu Cristian Dan.
În cursul lunii aprilie 2005, inculpatul Diaconescu Cristian Dan, în calitate de asociat majoritar al SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul „OTV”, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul inculpatului Mitruş Ghezea, realizatorul emisiunii „Semnal de alarmă” difuzată pe acelaşi post de televiziune, asupra unui om de afaceri, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv suma de 4.500 euro. Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune „OTV”, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infracţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat „Eurotombola”, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent.
În vederea recuperării sumei care a reprezentat obiectul infracţiunii de şantaj, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil din municipiul Arad, aparţinând inculpatului Pârv Dorel – Petru, până la concurenţa sumei 30.000 euro si 42.000 lei.
La data de 23 iunie 2010, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea procurilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Diaconescu Cristian Dan şi Pârv Dorel – Petru. La data de 25 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului Diaconescu Cristian Dan cu cea de obligare de a nu părăsi ţara. Ulterior, măsura respectivă a fost prelungită succesiv de procurori, fiind valabilă până la data de 21 noiembrie 2010. La data de 4 august 2010, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Pârv Dorel-Petru şi a dispus faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură valabilă şi în prezent.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 martie 2015