IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Dosar nr. 11737/4/2007
602/2009 |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 808
Şedinţa publică din data de 03 IUNIE 2009
[...]
Pe rol fiind soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata D (C) E împotriva Deciziei penale nr.802 din data de 15.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală în dosarul nr.11737/4/2008.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 20.05.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27.05.2009, respectiv pentru data de 03.06.2009, astăzi, când în aceeaşi compunere,
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.1172 din data de 25 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus în baza art.256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, condamnarea inculpatei D E (fostă C), la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru primire de foloase necuvenite, cu aplicarea art. 71-64 lit. a, b, c Cod penal.
A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.b, c Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor: principală şi accesorie pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
S-au pus în vedere dispoziţiile art. 83 Cod penal.
S-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 16.960,60 dolari SUA (în echivalent lei), dobândită prin infracţiune.
A fost menţinut sechestrul asigurător luat asupra imobilului teren şi construcţie din Bucureşti, Serghei Vasilievici Rahmaninov nr.86, Sector 2, dispus prin Ordonanţa nr. 43/P/2007 din 09.11.2007 a D.N.A. şi înscris în CF 24739 a OCPIB - Sector 2.
A obligat inculpata la 5300 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut – în fapt – următoarea situaţie:
Prin rechizitoriul nr.43/P/2007 din 19.12.2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost trimisă în judecată inculpata D E pentru infracţiunea pre art. 256 alin.1 Cod penal, raportat Ia art. 6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea ca în calitate de şef serviciu la DGFPE din cadrul Ministerului Finanţelor, a primit la data de 14.02.2003, de la firma elveţiană "CC MED AG" suma de 16.960,60 UDS într-un cont bancar deschis la "E Bank" - Viena, după ce anterior, în perioada aprilie - iunie 2002, în conformitate cu atribuţiile sale de serviciu, coordonase activitatea de elaborare a notelor - mandat de negociere şi a notelor - propuneri privind emiterea scrisorilor de garanţie în legătură cu contractul de furnizare produse nr.841/DEIA/05.02.2002 încheiat între Ministerul Justiţiei şi firma elveţiană anterior menţionată.
Inculpata D E a fost audiată la data de 26.02.2008, însă a negat că ar fi avut cunoştinţă despre depunerea sumei de circa 17.000 dolari în contul soţului său, precizând că titularul contului era exclusiv soţul şi că, în ceea ce o priveşte, era doar împuternicită să efectueze anumite operaţiuni, considerând că este posibil ca numele său să fi fost utilizat de martorii elveţieni,în urma obţinerii cărţii sale de vizita, în cursul numeroaselor contacte pe care le avea în virtutea funcţiei.
Au fost audiaţi martorii C F C, D V D, P A - M - D, P Ş.
Analizând întreg probatoriul, prima instanţă a reţinut că, în baza deciziei unei comisii de licitaţie condusă de numitul B Ş - A (inculpat într-o altă cauză pentru modul în care şi-a exercitat atribuţiile în această activitate), a fost perfectat contractul de furnizare produse nr.841/DEIA/05.02.2002 între Ministerul Justiţiei şi firma elveţiană "CC MED AG" cu o valoare de 11.385.889 Euro, având ca obiect achiziţia de echipamente medicale de înaltă performanţă pentru dotarea unităţilor sanitare din reţeaua DGP şi Spitalului "Dr. Constantin Angelescu".
Pentru suma în cauză, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - urma să garanteze un credit extern de 20.000.000 USD (în valoarea creditului, fiind cuprinse şi alte contracte comerciale).
Conform Legii nr.81/1999 şi Ordinului nr.1631/1999, Direcţia Generală de Finanţe Publice Externe din cadrul Ministerului Finanţelor urma să întocmească în baza documentaţiei transmise de Ministerul Justiţiei notele - mandat, notele - rezultat de negociere şi propuneri în conformitate cu care Ministrul Finanţelor urma să semneze scrisorile de garanţie; documentaţia privind emiterea scrisorilor de garanţie, încheierea convenţiilor de garantare şi acoperire a riscurilor ce decurg dintr-o astfel de operaţiune, urmărirea derulării împrumuturilor garantate de stat, analiza condiţiilor de garantare, reveneau Serviciului angajamente şi garanţii externe pentru agenţii economici şi pentru instituţiile publice centrale, structură coordonată de către inculpata D E.
Inculpata nu a contestat faptul că, în cadrul atribuţiilor de serviciu, i-a revenit desfăşurarea unor activităţi pentru garantarea împrumutului extern mai sus menţionat, în calitatea sa de şef al serviciului citat (serviciu ce a întocmit nota-mandat de negociere a împrumutului, nota - mandat cu privire la condiţiile de negociere a ofertei de finanţare, nota-rezultat cu privire la condiţiile financiare, scrisorile de garanţie a împrumutului), documentele întocmite fiind Vdate prin semnătură de inculpată.
Ulterior, la data de 14.02,2003, firma elveţiană "CC MED AG", câştigătoarea prin licitaţie a contractului de achiziţie aparatură medicală, a plătit în contul deschis la sucursala "E Bank" Viena pe numele titularului V D D (soţul inculpatei), suma de 16.960,60 dolari SUA, asupra căreia s-a dispus, după aceea, prin transferuri bancare către alte persoane fizice.
Instanţa de fond a arătat că este de menţionat împrejurarea că inculpata era împuternicită de titularul contului (soţul său) să desfăşoare operaţiuni în cont (inclusiv să ridice sume de bani), că suma respectivă figurează şi în extrasul de cont emis de "M Bank" la 13.02.2003 (o zi înaintea transferării efective în cont a sumei) şi că suma apare menţionată şi într-un document al CC MED AG intitulat "MOJ COMISIOANE", fiind trecută o menţiune a unei plăţi de 17.000 dolari SUA către „D" (fila 41 şi 212 VoI. II d.u.p.).
Prima instanţă a apreciat că plata respectivă a fost făcută în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către inculpată, în privinţa documentaţiei necesare emiterii scrisorilor de garantare a împrumutului extern în vederea executării contractului cu CC MED AG şi că această plată s-a făcut cu ştiinţa şi acordul (cel puţin tacit) al inculpatei.
Aceste concluzii sunt urmarea unor deducţii bine întemeiate în situaţia de fapt expusă mai sus şi rezultate din probe.
Astfel, singura legătură între soţul inculpatei şi CC MED AG (legătură indirectă), o constituie activitatea desfăşurată de inculpată anterior, prin care s-au realizat unele proceduri necesare derulării contractului dintre Ministerul Justiţiei şi CC MED AG. Atât inculpata, cât şi soţul său nu au precizat că ar fi avut vreun alt tip de raport cu CC MED AG, astfel că nu există vreo altă justificare a plăţii celor 17.000 dolari, decât cea legată de activitatea de serviciu desfăşurată de inculpată şi care a contribuit la finalizarea contractului câştigat prin licitaţie de CC MED AG (plata putând fi o "recompensare").
Apoi, respectiva plată presupunea cunoaşterea de către plătitor a numărului de cont al soţului inculpatei, ceea ce, pe de o parte, întăreşte cele menţionate în paragraful anterior, iar pe de altă parte, relevă acordul inculpatei (ce a oferit datele) la primirea acestei plăţi.
Aceste probe sunt decisive în deducţia despre care s-a vorbit mai sus, iar deducţia nu poate fi înlăturată decât prin prezentarea unei alte justificări rezonabile.
Aşa cum s-a arătat, nu există şi nici nu s-a invocat vreun alt raport intre CC MED AG şi inculpată sau soţul său, care să justifice, circumstanţele faptice şi probele administrate exclud o plată "din greşeală" (de vreme ce pe extrasul de cont de la fila 212 Vol. Il u.p., există şi o menţiune olografă legată de probele inculpatei - martorul C Florin Cornel).
S-a analizat în ce măsură poate fi reţinută explicaţia oferită de apărare, sprijinită pe declaraţia martorului C F C (fila 25), în sensul că suma era de fapt destinată acestui martor şi îi era datorată de un partener de afaceri (un anume G V), motivat de faptul ca martorul garantase pentru societatea acestui partener, fiind posibil ca plata datorată martorului să fi fost efectuată de un alt partener al debitorului (spre exemplu CC MED AG) şi a fost efectuată în contul soţului inculpatei (declaraţia martorului D V D).
Dincolo de caracterul improbabil al acestei pretinse "coincidenţe", privind plata în contul soţului inculpatei a unei sume de 17.000 dolari exact de către CC MED AG (dar cu presupusul titlu de plată, în numele lui G V, pentru C F C) şi, dincolo de un oarecare interes de ordin subiectiv al martorului (frate al inculpatei), instanţa a înlăturat această apărare şi pentru că nu au fost aduse înscrisuri, în sensul celor afirmate de martor, în condiţiile în care, dacă cele declarate ar fi fost întru totul reale, cu siguranţă s-ar fi putut procura acte care să probeze relaţiile de afaceri între C F C şi G V, din care ar fi rezultat presupusa datorie a acestuia din urmă faţă de martorul C, acte din care să rezulte relaţiile de afaceri între presupusul G V şi CC MED, care să fi generat o datorie a CC MED AG către G V şi în contul căreia să fi fost efectuată pretinsa plată către martorul C prin intermediul contului soţului inculpatei.
În lipsa unor astfel de înscrisuri, care să întărească o declaraţie de martor care (dincolo de orice subiectivitate) nu poate singură să răstoarne probele acuzării, instanţa a înlăturat această apărare a inculpatei.
În sprijinul situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, au fost avute în vedere şi anumite detalii circumstanţiale, legate de diferite întâlniri şi contacte dintre inculpată şi reprezentanţi sau angajaţi ai CC MED, în cursul anului 2002 (numitele P C E, R A), de diferite menţiuni existente fie în acte ale CC MED AG (fil. 41, 42 Vol II u.p.) sau în extrasele de cont bancar pentru cardul utilizat de R A (angajată CC MED AG - secretar şi contabil), din care rezultă notarea unor plăţi către o persoană „D" (în actele CC MED) cu titlul de comisioane, sau efectuarea unor menţiuni olografe "cadou d-na. „D", "cadou d-na D/Ministerul de Finanţe Române" (fil. 43-46 VoI II u.p.).
Inculpata a negat că ar fi avut contacte cu R A (în apărările sale susţine că este posibil ca menţiunile privind presupuse "cadouri" să fi fost plăsmuite pentru a masca eventuale activităţi ilicite ale martorei elveţiene), însă susţinerile sale au fost înlăturate atât de faptul că a fost recunoscută după planşa foto de către R A, cât şi de faptul că aceasta o cunoştea după apelativul „V", ceea ce nu ar fi putut cunoaşte dacă singurele informaţii despre inculpată le-ar fi avut datorită unei cărţi de vizită dată de inculpată martorei P C şi care ar fi putut ajunge şi la R A, aşa cum s-a apărat inculpata în declaraţiile sale.
Astfel fiind, instanţa de fond a concluzionat că – în drept - fapta inculpatei D E constituie infracţiunea prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.
Apărările formulate de inculpată, prin diferite concluzii scrise depuse la dosar, în sensul ca nu a avut legătură cu desfăşurarea licitaţiei ori cu contractul comercial şi că, în consecinţă, nu se pune problema primirii vreunei sume de bani de la CC MED AG, în scopul îndeplinirii vreunei atribuţiuni de serviciu, pentru că (se subînţelege) nu ar fi existat o motivaţie concretă pentru o astfel de plată a firmei elveţiene, au fost înlăturate, întrucât în speţă nu se pune problema infracţiunii de luare de mită (caz în care anterior menţionatele apărări ar fi avut relevanţă), ci primirea unui folos necuvenit pentru îndeplinirea corectă a atribuţiunilor inculpatei în cadrul procedurii legate de desfăşurarea contractului încheiat de Ministerul Justiţiei cu CC MED AG; această din urmă infracţiune nu presupune condiţionarea de către făptuitor a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de primirea unei sume de bani sau alt folos, ci primirea folosului după îndeplinirea corectă a actului ce intra în sarcinile sale de serviciu, pericolul social constând în periclitarea relaţiilor de serviciu prin posibilitatea de a se naşte în intelectul angajatului concepţia că se cuvine a fi răsplătit de către beneficiarii serviciului pe care îl desfăşoară altfel decât prin retribuţia legal stabilită.
Nu prezintă relevanţă pentru întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 256 Cod penal, împrejurarea că plata s-a făcut într-un cont care nu aparţine inculpatei, ci soţului acesteia, întrucât, pe de o parte, folosul poate fi primit prin interpuşi, iar pe de altă parte, chiar în ipoteza în care suma ar fi fost destinată soţului inculpatei, poate constitui folos necuvenit al funcţionarului şi un beneficiu acordat familiei acestuia.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanţa a avut în vedere, conjugat, atât stabilirea cuantumului, cât şi modalitatea de executare a sancţiunii, pentru realizarea scopurilor şi funcţiilor pedepsei, atât din punct de vedere punitiv, cât şi al reeducării, prevenţiei şi exemplarităţii.
Prima instanţă a considerat că elementele principale de individualizare, faţă de infracţiunile de corupţie de funcţionari publici, sunt cele legate de natura şi gravitatea faptei în primul rând şi de conduita procesuală a inculpatei în al doilea rând, celelalte elemente fiind secundare, dar utile pentru completarea tabloului.
Referitor la infracţiunea dedusă judecăţii, instanţa fondului a apreciat că fapta în concret se situează la nivel mediu de pericol social în cadrul plajei de gravitate a pericolului social generic prezentat, primirea de foloase necuvenite, nefiind nici o variantă uşoară a infracţiunii în raport de folosul primit şi de calitatea funcţionarului, dar nici una din variantele cele mai grave care pot fi concepute în raport de aceleaşi criterii.
De asemenea, s-a avut în vedere, că însăşi infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu este dintre cele mai grave infracţiuni de corupţie (în raport, spre pildă cu luarea de mită), ceea ce observă şi din limitele de pedeapsă.
S-a mai subliniat că, deşi inculpata a negat săvârşirea in fracţiunii, a făcut-o strict sub aspect subiectiv, iar nu din punctul de vedere al existenţei faptei, şi că este un drept al inculpatului să îşi susţină nevinovăţia, această chestiune netrebuind să constituie o circumstanţă agravantă (ci doar nu va exista beneficiul atenuant al mărturisirii), ceea ce este, însă, important din punctul de vedere al conduitei procesuale este faptul că inculpata nu a încercat în niciun fel să obstrucţioneze cursul procesului, dimpotrivă s-a prezentat constant şi s-a îngrijit pentru o rapidă rezolvare (indiferent de soluţie) a cauzei ce o privea.
Toate aceste elemente, mai sus detaliate, adăugate la împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, aflându-se la prima sancţiune penală la vârsta de 56 de ani – a apreciat prima instanţă - conduc la aprecierea că o pedeapsă medie, dar suspendată condiţionat, conform art.81 - 82 Cod penal, este suficientă atât sub aspect punitiv şi al exemplarităţii, cât şi din perspectiva preventivă şi reeducativă, în condiţiile în care această sancţiune este conjugată şi cu măsura de siguranţă a confiscării şi cu o pedeapsă complementară.
Instanţa a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a, b, c Cod penal, întrucât în ipoteza revocării ulterioare a suspendării prezentei pedepse, se impune a se considera o nedemnitate totală în exerciţiul drepturilor electorale şi al exercitării profesiei de pe urma a beneficiat de folosul necuvenit.
De asemenea, s-a aplicat o pedeapsă complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b, c Cod penal.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpata D E şi PARCHETUL DE PE LANGA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie, pe aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatei D E, atât în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cât şi modalitatea de executare a sancţiunii, considerate ca fiind în contradicţie cu prevederile art.72 Cod penal.
Astfel, s-a arătat că atitudinea inculpatei este într-o flagrantă contradicţie cu toate mijlocele de probă care evidenţiau - în mod clar - primirea acelei sume de bani, şi în plus, se remarcă maniera ascunsă greu detectabilă în care inculpata a intrat în posesia banilor, ceea ce denotă un grad de pericol social însemnat, necompatibil cu aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal, privind suspendarea condiţionată a pedepsei.
În al doilea rând, s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, cu privire la greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, arătându-se că interzicerea drepturilor prevăzute la litera b nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prev. la litera a, afară de cazul când legea dispune altfel.
Cum în speţă inculpata nu se află în situaţia de excepţie, prevăzută de teza a II-a a alin.2 din art. 64 Cod penal, pedeapsa complementară trebuia să vizeze atât interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.b, cât şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal.
Prin apelul său, inculpata a arătat că este nevinovată şi a depus la dosar o cerere de probatoriu, respinsă de tribunal, pe motiv de inutilitate, în care a solicitat efectuarea unei expertize financiar bancare, audierea martorei C O şi proba cu înscrisuri.
În cererea de expertiză, inculpata tinde să evidenţieze modul în care s-au realizat operaţiunile bancare referitoare la suma de bani de 16.960,60USD, instrumentele bancare folosite pentru plata acestei sume, destinatarul sumei respective şi dacă inculpata a făcut vreun act de dispoziţie cu privire la această sumă de bani.
Înscrisul solicitat ca probă se referă la un certificat constatator emis de ORC privind istoricul S.C. M I S.R.L., care să evidenţieze relaţiile dintre numita C O, soţia martorului C F C şi numitul G V, care au fost asociaţi ai societăţii menţionate mai sus.
Martora C O a fost solicită de inculpată spre a fi audiată cu privire la relaţiile existente între G V şi martorul C F C.
Tribunalul considerând aceste probe inutile şi nerelevante soluţionării cauzei, a avut în vedere existenţa la dosar a tuturor datelor necesare stabilirii traseului parcurs de banii la care se face referire, astfel încât, nu se mai impun a fi administrate în apel probe suplimentare, faţă de cele deja administrate de instanţa de fond şi de procuror în faza urmării penale.
Astfel, din examinarea motivelor apelurilor declarate în cauză, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul a reţinut ca fiind fondat apelul promovat de Parchet, pe care l-a admis; a desfiinţat – în parte – sentinţa atacată şi, rejudecând:
În baza art.65 Cod penal, raportat la art.64 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c Cod penal, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art.66 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea, pe durata suspendării condiţionate, a pedepsei principale şi executarea pedepsei accesorii.
Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D E împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la apelul inculpatei, Tribunalul a considerat că este nefondat, întrucât vinovăţia în săvârşirea faptei dedusă judecăţii este cert stabilită, neexistând vreun dubiu în sensul că suma de bani nu ar fi fost destinată inculpatei, cum a încercat apărarea să acrediteze ideea prin nota de probatorii depusă la dosar, sau că nu ar fi intrat banii în patrimoniul inculpatei, ci al altei persoane, relevante fiind probele cu actele bancare depuse la dosar cu privire la traseul banilor.
Această probă nu poate fi combătută prin declaraţii ale unor martori, întrucât parcursul bancar al sumei de bani, este lesne de stabilit, prin urmărirea operaţiunilor efectuate, începând cu expeditorul şi terminând cu destinatarul banilor.
Scopul în care banii au fost primiţi, este acela al facilitării anumitor operaţiuni care intrau în atribuţiile de serviciu ale inculpatei, rezultând clar legătura de cauzalitate între primirea banilor şi efectuarea actului promis.
Ca atare, elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 256 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000, sunt întrunite atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a acestei fapte.
În concluzie, apelul inculpatei a fost apreciat de Tribunal ca fiind nefondat şi a fost respins ca atare, potrivit dispoziţiilor art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Referitor la apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Tribunalul a constatat că este întemeiat, doar în privinţa greşitei aplicări a pedepsei complementare care - într-adevăr - trebuia să prevadă pe lângă interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit b şi c şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a Cod penal.
Cu privire la motivul de apel, vizând modalitatea de executare şi cuantumul pedepsei închisorii stabilite de instanţa de fond, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, Tribunalul a considerat că acestea sunt corespunzătoare criteriilor generale de individualizate a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, faţă de persoana inculpatei, care este la prima încălcare a legii penale, are studii superioare, loc de muncă stabil, este căsătorită şi are vârsta de 56 de ani.
Din oficiu, Tribunalul a constatat omisiunea aplicării dispoziţiilor art.71 alin.5 Cod penal, dispunând îndreptarea acesteia, în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata D E, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, Parchetul critică decizia (vizând şi sentinţa fondului) sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, invocând în drept dispoziţiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală, iar inculpata D E critică decizia sub aspectul greşitei condamnări, invocând în drept, în principal, dispoziţiile art.3859 pct.18 şi pct.10 Cod procedură penală, iar în subsidiar dispoziţiile art.38517 Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea reţine că recursurile declarate sunt nefondate.
Cât priveşte recursul promovat de inculpata D (C) E, Curtea apreciază că acesta este nefondat, întrucât instanţele anterioare au interpretat în mod corect probele administrate în cauză, probe ce atestă fără dubiu că suma de bani în discuţie a fost destinată inculpatei; aceasta fiind împuternicită de titularul contului (soţul său) să desfăşoare operaţiuni în cont (inclusiv să ridice sume de bani).
Ideea acreditată de apărare,potrivit căreia suma de bani „a tranzitat contul soţului inculpatei din eroare” este infirmată de probele cu înscrisuri bancare, depuse la dosar, care atestă parcursul bancar al banilor, operaţiunile efectuate în acest context, începând cu expeditorul şi terminând cu destinatarul.
Împotriva acestor evidenţe, declaraţiile unor martori sunt lipsite de relevanţă, astfel cum în mod corect au apreciat şi instanţele anterioare.
Relativ la susţinerea că suma de bani de 17.000 dolari SUA era destinată numitului G V, este de observat că nicio probă nu a fost administrată în fundamentarea acestei opinii; astfel, nu există nici un document din care să rezulte eventualele afaceri dintre această persoană şi CC MED AG şi care să ateste faptul că această firmă elveţiană ar fi avut vreo datorie de achitat lui G V, în contul căruia să fi fost efectuată pretinsa plată către martorul C, prin intermediul contului soţului inculpatei.
Înscrisul evocat de apărare şi care a fost depus la instanţa de apel nu demonstrează nici obiectul şi nici cauza obligaţiei, pe care se pretinde că ar fi avut-o numitul G V, îndoielnică fiind şi declaraţia acestuia din urmă, care arată - pe de o parte – că ar fi avut o datorie personală, iar – pe de alta – că aceea reprezenta datoria S.C. M I S.R.L.; în plus, martorul D V D, în încercarea de a sprijini versiunea falsă a martorului C - fratele inculpatei – a declarat (după ce în faza de urmărire penală a spus că nu cunoaşte nimic în legătură cu fapta dedusă judecăţii) că a dat numărul contului soţului inculpatei (cumnatul său), tocmai pentru a-i fi transferată acestuia suma de bani de la un anume G V; înscrisurile, însă, dovedesc faptul că fratele inculpatei avea două conturi bancare la acea dată, ceea ce nu justifică afirmaţia că acesta nu ar fi avut cont deschis, cum a afirmat martorul.
De asemenea, nu există nicio dovadă care să arate că, între martorul C şi numitul G V ar exista relaţii de afaceri, acesta din urmă având astfel de relaţii cu numita C O; în plus, la dosar se află un înscris prin care inculpata l-a înştiinţat pe G V că nu mai are dreptul să emită poliţe de asigurare; de asemenea, nu s-a probat existenţa vreunei legături între firmele CC Med AG şi S.C. M I S.R.L.
Curtea observă că, pentru stabilirea traseului parcurs de suma de bani din litigiu, documentele bancare au oferit toate datele necesare dezlegării pricinii, motiv pentru care – în mod just – instanţa de apel a respins, ca inutilă, proba cu expertiză solicitată de către inculpată, probă care nu ar fi condus decât la întârzierea soluţionării cauzei.
Cât priveşte soluţia de achitare cerută de apărătorii inculpatei, Curtea notează că fapta săvârşită de aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.şi ped.de art.256 alin.1 Cod penal, raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, deoarece probele produse cauzei au demonstrat cu suficienţă faptul că inculpata, în calitate de şef serviciu la D.G.F.P.E., din cadrul Ministerului Finanţelor, a primit la data de 14.02.2003, de la firma elveţiană „CC MED AG”, suma de circa 17.000 dolari SUA, într-un cont bancar deschis la „E Bank”-Viena, după ce, anterior (aprilie-iunie 2002), în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, coordonase activitatea de elaborare a notelor – mandat de negociere şi a notelor – propuneri, privind emiterea scrisorilor de garanţie, în legătură cu un contract de furnizare a unor produse, intervenit între Ministerul Justiţiei şi firma elveţiană mai susmenţionată.
Poziţia constantă de negare a inculpatei a fost infirmată de probele administrate în cauză, respectiv actele emanând – în principal – de la instituţia bancară, dovezi care, prin forţa lor probantă au răsturnat prezumţia de nevinovăţie de care aceasta a beneficiat.
Nu este de ignorat nici inconstanţa apărărilor invocate de inculpată, care – în funcţie de actele depuse – a recurs la noi argumente, adaptate la conţinutul înscrisurilor depuse pe parcursul soluţionării cauzei.
Este adevărat că aceasta şi-a îndeplinit corect actul ce intra în atribuţiile sale de serviciu, dar a primit ca folos (necuvenit, desigur) suma de bani în discuţie, periclitând astfel relaţiile de serviciu, prin aceea că a considerat că trebuie să fie recompensată de către beneficiarii respectivului act şi altfel (în plus) decât prin salariul pe care îl primea pentru activitatea desfăşurată ca angajată la Ministerul Finanţelor.
Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie urmează – de asemenea - a fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea observă că, modalitatea de executare şi cuantumul pedepsei închisorii - astfel cum au fost stabilite de instanţa fondului şi menţinute de cea de apel – respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, corespund criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal, faţă de circumstanţele personale ale inculpatei care este la prima încălcare a legii penale, are studii superioare, având o comportare bună în familie şi societate şi un loc de muncă stabil.
Aşa fiind, Curtea apreciază că scopul şi funcţiile pedepsei, astfel cum sunt ele reglementate deart.52 Cod penal, se pot îndeplini şi fără privarea de libertate a inculpatei, aspectele anterior menţionate fiind de natură de atenua periculozitatea acesteia şi de a releva aptitudinea inculpatei de a se îndrepta, chiar fără executarea pedepsei, Curtea având convingerea că această măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei stimulează eforturile de autoeducare în cazul acestei inculpate, dovedite în buna conduită ce va trebui să o adopte pe parcursul termenului de încercare.
Aşadar, constatând că nu există niciun impediment pentru ca inculpata să beneficieze de măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei, stabilită de instanţele anterioare, urmează să respingă recursul promovat de Parchet.
Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa, constatând că inculpata D E se află în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata D E împotriva deciziei penale nr.802 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Penală.
Obligă recurenta inculpată la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
21 decembrie 2007