DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 288/A din 17.03.2022, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul COJOCARU FLORENTIN EMILIAN, la data faptei asociat și administrator al SC Natural Mixt SRL, SC Royal Vision SRL, SC Azzura Factory SRL, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

2. Condamnă pe inculpatul DINCĂ FLORIN, la data faptei asociat și administrator al SC Natural Mixt SRL, SC Royal Vision SRL, SC Azzura Factory SRL, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

3. Condamnă pe inculpata S.C. AZZURA FACTORY S.R.L. la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 500.000 lei și pedeapsa complementară a dizolvării societății, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

4. Condamnă pe inculpatele S.C. NATURAL MIXT S.R.L. și S.C. ROYAL VISION S.R.L., la câte o pedeapsă principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 300.000 lei și pedeapsa complementară a dizolvării societăților, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Dispune obligarea în solidar a inculpaților Cojocaru Florentin Emilian, Dincă Florin și S.C. Natural Mixt S.R.L. la despăgubiri civile în cuantum de 3.152.974 lei, a inculpaților Cojocaru Florentin Emilian, Dincă Florin și S.C. Royal Vision S.R.L. la despăgubiri civile în cuantum de 3.223.401 lei, a inculpaților Cojocaru Florentin Emilian, Dincă Florin și S.C. Azzura Factory S.R.L. la despăgubiri civile în cuantum de 6.818.564 lei și, respectiv obligarea inculpatului Dincă Florin la despăgubiri civile în cuantum de 893.864 lei, către partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, la fiecare dintre aceste sume adăugându-se și obligațiile fiscale accesorii calculate în conformitate cu legislația fiscală de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.
La data rămânerii definitive, o copie de pe prezenta hotărâre, se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Obligă pe cei cinci inculpați la plata sumei de 3.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 15 iunie 2016, vezi comunicatul nr. 970/VIII/3 din data de 07 iulie 2016 (comunicatul nr. 8).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 iulie 2016