DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
2 aprilie 2009
Nr. 87/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna martie, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

NAGY ANDRAS, primarul Municipiului Reghin, judeţul Mureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi
- instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial;

ŞUŞ MARIA, notar public în municipiul Reghin, judeţul Mureş în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial;

BUCIN LUCIA, fost consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Reghin în perioada 2004 – 2008, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi complicitate la aceeaşi infracţiune;

ASZALOS GAVRIL, BÂZGAN NICOLAE, BODO JOZSEF-ZOLTAN, ERÖS CSABA, GYÖRFI ŞTEFAN, ISZLAI ARPAD, MAKSAI MOISE, OPREA IOAN NISTOR, PRECUP MARIA, RÎNJA IONEL, RUS DAN DORUL, SUCIU MIRCEA-VASILE, TUŞNEA ION şi UNGUREANU MIRCEA, foşti consilieri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Reghin în perioada 2004 – 2008, în sarcina cărora s-au reţinut câte două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial;

RUS PETRU, fost consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Reghin în perioada 2004 – 2008, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial;

PINTEA IOAN, director şi preşedinte al Consiliului de administraţie al SCM LEMN METAL Reghin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de nerespectare a prevederilor legale privind înstrăinarea şi transmiterea folosinţei imobilizărilor corporale (art. 114 lit. d din Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 30 noiembrie 2005, consilierii locali Bucin Lucia, Aszalos Gavril, Bâzgan Nicolae, Bodo Jozsef-Zoltan, Erös Csaba, Györfi Ştefan, Iszlai Arpad, Maksai Moise, Oprea Ioan Nistor, Precup Maria, Rînja Ionel, Rus Dan Dorul, Rus Petru, Suciu Mircea Vasile, Tuşnea Ion şi Ungureanu Mircea au aprobat un schimb de imobile între o societate comercială din Reghin şi Consiliul Local al Municipiului Reghin, în condiţiile în care există o diferenţă valorică foarte mare între bunurile ce fac obiectul schimbului.
De asemenea, la data de 29 iunie 2006, fiind determinaţi de inculpatul Nagy Andras, consilierii locali Bucin Lucia, Aszalos Gavril, Bâzgan Nicolae, Bodo Jozsef-Zoltan, Erös Csaba, Györfi Ştefan, Iszlai Arpad, Maksai Moise, Oprea Ioan Nistor, Precup Maria, Rînja Ionel, Rus Dan Dorul, Suciu Mircea Vasile, Tuşnea Ion şi Ungureanu Mircea au aprobat vânzarea unui teren în suprafaţă de 5.922 mp, situat în Mun. Reghin, către o societate comercială din Reghin fără licitaţie publică şi la un preţ subevaluat.
La data de 17 iulie 2007, inculpatul Nagy Andras, în calitate de primar al Mun. Reghin, cu încălcarea prevederilor legale, a încheiat cu inculpata Bucin Lucia, consilier în cadrul Consiliului Local al Mun. Reghin şi administrator unic al SC „BUCIN MOB” SRL Reghin, un contract de schimb şi un act de partaj voluntar. În baza acestor acte, firma administrată de Bucin Lucia a preluat un teren situat în Reghin, în suprafaţă totală de 3.769 mp, proprietatea statului român, fără plata vreunei sume de bani. Cele două acte au fost autentificate de notarul public Şuş Maria cu încălcarea prevederilor legale.
La rândul său, în cursul lunii aprilie 2006, inculpatul Pintea Ioan, în calitate de preşedinte, administrator şi director al SCM LEMN METAL Reghin, a aprobat vânzarea unui imobil din proprietatea acestei societăţi cooperative cu încălcarea legislaţiei în vigoare.
Inculpaţii au creat în dauna Primăriei Municipiului Reghin un prejudiciu în valoare de 69.861,9 euro. În vederea recuperării acestui prejudiciu, în cauză s-a luat măsura instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Târgu Mureş.



2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MITROFAN TOADER, lucrător vamal la Biroul vamal Fălciu, jud. Vaslui, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 18 februarie 2007, inculpatul Mitrofan Toader, aflându-se de serviciu la Biroul vamal Fălciu, jud. Vaslui, nu şi-a respectat atribuţiile de serviciu cu ocazia verificării bagajelor unui cetăţean străin, care introdusese în ţară 598 de pachete ţigarete. În această modalitate, bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de 2870 lei, reprezentând drepturi vamale şi fiscale. Prin confiscarea ţigărilor, prejudiciul a fost recuperat.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Murgeni.



3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor MITUCĂ FLORIN şi CIOC ROMEO, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2006, inculpaţii Mitucă Florin şi Cioc Romeo au pretins de la un denunţător suma totală de 40.000 €, pentru ca, prin influenţa pe care au lăsat să se înţeleagă că o aveau asupra reprezentanţilor unei firme din Râmnicu Vâlcea, să-i determine pe aceştia să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială din Timişoara în care denunţătorul avea calitatea de administrator. Firma din Râmnicu Vâlcea era antreprenorul general al lucrării “amenajare şi consolidare mal stâng Dunăre” iar reprezentanţii acesteia aveau atribuţii de decizie legate de selectarea prestatorilor de servicii şi de încheierea unui astfel de contract, lucru care, în final, nu s-a mai realizat.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Timiş.



4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ZOLD IOAN, fost şef al Serviciului suport logistic din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (I.J.J.) Harghita în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2006-2007, inculpatul Zold Ioan, în calitate de şef al Serviciului suport logistic din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita, a folosit autovehiculele I.J.J Harghita şi mai mulţi subordonaţi – subofiţeri, salariaţi civili şi militari în termen – în timpul programului de activitate al unităţii, pentru a executa lucrări de construcţie la imobilul său din zona Szecseny, jud. Harghita. În această modalitate, s-a cauzat I.J.J Harghita o pagubă de 13.257,95 lei, iar inculpatul a obţinut pentru sine un avantaj patrimonial de 16.922, 02 lei.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Militar Cluj.



5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PUŞCAŞU LUCIAN – FLORIN, administrator al S.C.TIPOGRAFIA AGRESSIONE S.R.L. Suceava, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Firma administrată de inculpatul Puşcaşu Lucian Florin a fost beneficiara unui contract finanţat din fonduri PHARE ce a avut ca obiect implementarea proiectului „Centru de calificare şi recalificare Grafică Publicitară”.
În acest context, la data de 15 martie 2004, inculpatul Puşcaşu Lucian - Florin a prezentat Autorităţii Contractante mai multe documente financiar contabile care conţin date inexacte sau incomplete (cererea de plată finală, certificarea beneficiarului de grant, raportul tehnic, etc.) cât şi un număr de 39 de certificate de absolvire falsificate. Inculpatul a depus aceste documente pentru a justifica modalitatea de cheltuire a sumei de aproximativ 32.560 euro, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor s-a constituit parte civilă.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Suceava.



6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
BERHECI DANA – FLORENTINA, fost director executiv adjunct la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Botoşani, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi
PÂNZARIU CONSTANTIN, medic veterinar la Circumscripţia Sanitar Veterinară (C.S.V.) Manoleasa, jud. Botoşani, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 16 august 2005 – 17 mai 2007, inculpata Berheci Dana – Florentina, în calitate de director executiv la D.S.V.S.A. Botoşani, cu încălcarea prevederilor legale, a efectuat un număr de 25 de plăţi ilegale către cabinetul medical al inculpatului Pînzariu Constantin, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 658.907 RON.
Deşi cunoştea faptul că aceşti bani reprezintă o plată nedatorată, inculpatul Pînzariu Constantin şi-a însuşit suma precizată mai sus, fără să întocmească documente legale, a folosit aceşti bani în interesul personal şi al unei societăţi comerciale în care avea calitatea de administrator.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Botoşani.



Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 02 februarie 2010
comunicate-hotărâri de condamnare din 19 octombrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 19 iunie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 25 octombrie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 30 octombrie 2013