DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 36 din 19 octombrie 2011, Curtea Militară de Apel a menţinut decizia Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului ZOLD IOAN, fost şef al Serviciului suport logistic din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor – Jandarmeria Română şi obligă pe inculpat la plata sumei de 12.557,95 lei cu titlu de daune materiale cu dobânda legală calculată.
Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 4.364,05 lei.
Obligă inculpatul Zold Ioan la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari la data de 26 martie 2009 (comunicat nr. 87/VIII/3 din data de 2 aprilie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 aprilie 2009