DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
9 iulie 2008
Nr. 183/VIII/3

COMUNICAT





Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:


VĂLEAN PETRU, agent şef, funcţionar public cu statut special, angajat al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj – Biroul Înmatriculări,în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, abuz în serviciu cu creare de avantaj patrimonial şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată;


ISPAS MARIUS DANIEL, administrator al S.C. Auto Ady 92 S.R.L Câmpia Turzii, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi dare de mită, ambele în formă continuată;


LUPŞOR CLAUDIU, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu creare de avantaj patrimonial, fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:


În perioada ianuarie-martie 2008, inculpatul Vălean Petru, în calitate de agent de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj – Biroul Înmatriculări, în mod repetat, a primit de la inculpaţii Lupşor Claudiu, Ispas Marius Daniel şi de la alte persoane fizice suma totală de 26.764 euro şi 28.350 lei. În schimbul banilor, inculpatul şi-a încălcat obligaţiile de serviciu şi a înmatriculat 16 autovehicule cu eludarea plăţii taxei speciale de primă înmatriculare,fiind creat un avantaj patrimonial beneficiarilor vehiculelor astfel înmatriculate.
În concret, pe parcursul îndeplinirii procedurii de înmatriculare, inculpatul a acceptat dosare incomplete, care nu conţineau dovada plăţii taxei speciale de primă înmatriculare datorată de persoana care solicita înmatricularea. Pentru a acoperi această omisiune, inculpatul Vălean Petru a depus la aceste dosare un număr de 9 ordine de plată, pe care le-a completat personal, consemnând în mod fictiv plata taxei speciale de primă înmatriculare.
În cursul lunii martie 2008, inculpatul Ispas Marius Daniel, reprezentant al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul intermedierii de înmatriculări, a pretins şi a primit de la trei persoane fizice suma totală de 20.000 euro şi 19.500 lei, pentru ca în schimb, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra inculpatului Vălean Petru, să îl determine să procedeze la înmatricularea vehiculelor aparţinând acestor persoane, fără achitarea taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege, după ce i-a remis sumele precizate mai sus.
În cursul lunilor ianuarie şi martie 2008,inculpatul Lupşor Claudiu a dat inculpatului Vălean Petru suma totală de 3850 euro pentru ca acesta să înmatriculeze trei vehicule cu eludarea taxei de primă înmatriculare. În acest sens, Lupşor Claudiu a depus la dosare trei ordine de plată, pe care le-a falsificat, care atestă în mod fictiv plata acestei taxe către bugetul de stat.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 382.227,75 lei.
În vederea recuperării pagubei, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei părţi dintr-un bun imobil care aparţine inculpatului Vălean Petru.
La data de 14 mai 2008, procurorii anticorupţie au dispus faţă de inculpaţii Vălean Petru şi Ispas Marius Daniel reţinerea pe termen de 24 de ore iar la data de 15 mai 2008, Tribunalul Cluj a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 29 de zile, măsură care a fost prelungită. La data de 13 iunie 2008, procurorii au dispus faţă de inculpatul Lupşor Claudiu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Cluj.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 20 aprilie 2010