DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 15 mai 2008
Nr. 111/VIII/3

COMUNICAT

La solicitarea reprezentanţilor mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Anticorupţie Cluj efectuează cercetări penale faţă de:
- VĂLEAN PETRU, agent şef de poliţie angajat al Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Cluj, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu cu creare de avantaj patrimonial în formă continuată;
- ISPAS MARIUS DANIEL, asociat la SC "Auto Ady 92" SRL Câmpia Turzii, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în cursul lunii martie 2008, inculpatul Ispas Marius Daniel a pretins şi primit de la denunţător suma totală de 20.000 euro şi 15.000 lei pentru ca, prin influenţa pe care o are asupra inculpatului Vălean Petru, să determine înmatricularea unui număr de şase autovehicule, fără plata taxei speciale de primă înmatriculare.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul Ispas Marius Daniel a dat inculpatului Vălean Petru sumele de bani astfel obţinute (respectiv 20.000 euro şi 15.000 lei) pentru ca acesta, în calitatea sa de funcţionar public cu statut special, cu atribuţii legale şi de serviciu privind înmatricularea vehiculelor, să îndeplinească acte contrare îndatoririlor sale, respectiv să înmatriculeze un număr de şase vehicule pentru care nu fusese achitată taxa specială de primă înmatriculare.
Prin neîncasarea taxei de primă înmatriculare a fost creat un prejudiciu de 297.462,15 lei fiind creat un avantaj patrimonial beneficiarilor vehiculelor astfel înmatriculate.
În cursul zilei de 14 mai 2008 procurorii au dispus reţinerea celor doi inculpaţi, iar la data de 15 mai 2008 Tribunalul Cluj a dispus măsura arestării preventive pentru 29 de zile faţă de ambii inculpaţi, pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, aşa cum au fost descrise mai sus.
În considerarea aspectelor legate de prezumţia de nevinovăţie, facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 20 aprilie 2010