DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 141 din 28.03.2017, definitivă prin neapelare la data de 18.04.2017, Tribunalul Prahova admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu inculpata MANEA SILVIA și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Complexul de servicii pentru persoanele cu dizabilități din comuna Vulturești, județul Argeș sau Centrul de zi pentru copii și tineri cu dizabilități „Șanse egale” din comuna Domnești, județul Argeș.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești la data de 22 decembrie 2016, vezi comunicat 20/VIII/3 din 11 ianuarie 2017.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2017