DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 63 din 02.02.2017, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea inculpatului ODEV MUSTAFA la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea pe timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, ambele în formă continuată.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 2.000 euro a echivalentului în lei la cursul B.N.R. de la data executării.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 15 aprilie 2014, vezi comunicat 530/VIII/3 din 06 mai 2014.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 mai 2014