DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 541/22.12.2016, rămasă definitivă prin neapelare la 26.01.2017, Tribunalul Constanța a hotărât următoarele:

Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpata CĂPĂȚÂNĂ LUCICA SIMONA și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălarea banilor în forma continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Căpățînă Lucica Simona va presta, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Constanța.

Dispune confiscarea specială a sumelor totale de 1.262.218,43 lei și 233.660 euro (sau echivalentul în lei a acestora la data executării prezentei hotărâri).
Obligă inculpata la plata sumei de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpata un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis în judecată de către DNA la data de 25 octombrie 2016, vezi comunicat nr. 1344/VIII/3 din 7 noiembrie 2016.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 noiembrie 2016