DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 1931/A din 21.12.2016, Curtea de Apel București –Secția I penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata BLAGA (fostă BREAZ) CRISTINA, la data faptei responsabil cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor școli din județele Brașov și Sibiu, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul CHEȘCĂ DANIEL VALENTIN, la data faptei responsabil cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor școli din județele Brașov și Sibiu, la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Față de inculpații Ene Marius, Prodan Valentin Radu, Popescu Liviu Ionuț, Agachi Petru și S.C. Grand Construct Utilaje S.R.L., instanța de judecată a dispus disjungerea cauzei.
În cazul inculpaților Blaga (fostă Breaz) Cristina și Cheșcă Daniel Valentin, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Confiscă de la inculpatul Cheșcă Daniel Valentin suma de 85.471,325 lei și de la inculpata Blaga (fostă Breaz) Cristina suma de 85.471,325 lei.
Obligă pe inculpați la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba la data de 30 iulie 2015, vezi comunicat 1338/VIII/3 din 31 iulie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 31 iulie 2015