DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1833 din 08.12.2016, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul BRÂNZĂ SORINEL, la o pedeapsă de 6 ani, o lună și 10 zile închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată.

Condamnă pe inculpata OGLINDĂ DORA, la o pedeapsă de 4 ani, 5 luni și 10 zile închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul ANESCU CRISTIAN, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Condamnă pe inculpatul ONOSE OVIDIU-MARIN, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Disjunge cauza cu privire la inculpații Turca Dăscălescu Laurențiu Niki, Paladie Cristina-Otilia, Rus Cristian Călin, Petre Mihai, Mihai Stan, Dragotă Marian, Nedelcu Valentin, Troacă Ioniță, Burcea Silviu Constantin, Costache Mihăiță, Iova Mircea, Șerban Ion Marius, Cioran Ioan, Răcean Constantin și Dumitrescu George Mircea.
Încetează procesul penal pornit față de inculpatul Anescu Cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, ca urmare a încheierii acordului de mediere cu partea civilă.

În cazul celor patru inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Disjunge acțiunea civilă exercitată împotriva inculpaților ANESCU CRISTIAN, BRÂNZĂ SORINEL, OGLINDĂ DORA și ONOSE OVIDIU.
Obligă pe apelanții inculpați BRÂNZĂ SORINEL, OGLINDĂ DORA și ONOSE OVIDU MARIAN la câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București la data de 05 martie 2013, vezi comunicat 189/VIII/3 din 08 martie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 martie 2013