DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1691/A din 10.11.2016, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului DĂIAN NICOLAE, președinte al comisiilor de recepție la terminarea lucrărilor în cazul a două școli din județul Sibiu, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Dăian Nicolae, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Regionale de Statistică din Alba Iulia sau în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba.
Obligă inculpatul Dăian Nicolae la plata către partea civilă, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Unitatea de Management a Proiectelor privind Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, a sumei de 286.271,25 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat in apel.
Dispune desființarea parțială a proceselor-verbale de recepție întocmite la finalizarea lucrărilor.
Față de ceilalți 7 inculpați trimiși în judecată în aceeași cauză (Cheșcă Daniel Valentin, Blaga Cristina, Agachi Petru, Prodan Valentin, Popescu Liviu Ionuț, Ene Marius și S.C. Grand Construct Utilaje S.R.L.) continuă judecarea cauzei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba la data de 30 iulie 2015, vezi comunicat 1338/VIII/3 din 31 iulie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 31 iulie 2015