DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 166 din 10.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul LAZĂR SORIN CONSTANTIN, la data faptelor primar al comunei Strunga, jud. Iași, în prezent senator în Parlamentul României, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care două în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul PETRUȘCĂ CONSTANTIN, contabil și persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în cadrul Primăriei Comunei Strunga, la data faptelor, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care două în formă continuată.
Dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 15.819 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași la data de 18 decembrie 2014, vezi comunicat 1832/VIII/3 din 19 decembrie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 decembrie 2014