DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 902 din 14.07.2016, Curtea de Apel Ploiești a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul CAZACU MARINICĂ, prefect al județului Ialomița, în perioada 07.01.2005 – 06.08.2007 și președinte al Comisiei județene de fond funciar Ialomița în aceeași perioadă, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată.

Condamnă pe inculpata BRĂILĂ ELENA, director al Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Ialomița, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Cazacu Marinică și Brăilă Elena, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, primul în cadrul Primăriei comunei Ion Roată, județul Ialomița, iar al doilea în cadrul Primăriei municipiului Slobozia, județul Ialomița .
Obligă pe cei doi inculpați Cazacu Marinică și Brăilă Elena, în solidar, la plata către partea civilă, Agenția Domeniilor Statului, a sumei de 6.019.229,25 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
Obligă inculpații Cazacu Marinică și Brăilă Elena în solidar, la plata către cele 51 de părți civile a sumei totale de 692.677,5 euro, echivalent în lei la data plății, precum și a sumei totale de 73.000 lei, reprezentând prejudicii cauzate și nerecuperate.
Dispune anularea înscrisurilor false.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București – Biroul Teritorial Slobozia la data de 03 iunie 2008, vezi comunicat 137/VIII/3 din 10 iunie 2008.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 iunie 2008