DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 București, 8 iunie 2016

Comunicat de presă


Doamna Laura Codruța Kövesi, procuror șef al DNA, Cavaler al Legiunii de Onoare


Doamna Laura Codruța Kövesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, a fost distinsă cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, de către domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 7 iunie, la Reședința Franței.
„Pentru devotamentul dumneavoastră în lupta împotriva corupției ; pentru simțul dumneavoastră al datoriei cetățenești îndeplinite, pentru a contribui construcția societății românești; și pentru acest extraordinar curaj care vă animă în această luptă exemplară. Da, grație determinării dumneavoastră neclintite, imaginea justiției în România se schimbă de la o zi la alta”, a declarat domnul François Saint-Paul, în motivația de acordare a acestei distincții doamnei Kövesi.
"Chiar dacă în urmă cu trei ani am ales un drum destul de greu pentru noi, iată că am reușit să parcurgem mare parte din el, indiferent de provocări, de greutățile prin care am trecut, de presiunile la care am fost supuși, de piedicile care ni s-au arătat, printr-un efort comun, consecvent și profesionist, dar în special prin curaj și printr-o determinare care vine din dorința noastră de a schimba ceva din România. Nu am fost singuri în această luptă, pe lângă partenerii instituționali cu care lucrăm, cred că un sprijin și un aliat extrem de important a venit din partea oamenilor, din partea cetățenilor. Sunt mii și mii de oameni cinstiți în România care ne susțin activitatea, care își doresc o schimbare și care au fost alături de noi și de lupta anticorupție", a declarat procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Doamna Laura Codruţa Kövesi a subliniat că doreşte să dedice această distincție familiei sale care întotdeauna a susținut-o și la bine, dar mai ales la greu, precum și tuturor colegilor care i-au fost şi îi sunt alături.
Doamna Laura Codruța Kövesi este procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), poziție pe care o deține din 2013. Înainte de această funcție, doamna Kövesi a fost Procuror General al României pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În 2006, la data numirii sale doamna Kövesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României.