DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 455 din 11.04.2016, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea inculpatului DINCĂ CICERONE, agent de poliție Garda de Coastă Constanța, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an după executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Dispune restituirea sumei de 3.200 lei către martorul denunțător.

Dispune desființarea înscrisului intitulat Promisiune bilaterală de vânzare, autentificată la notar.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 30 iulie 2015, vezi comunicat 1340/VIII/3 din 31 iulie 2015.




BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 31 iulie 2015