DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 99/09.03.2016, rămasă definitivă prin neapelare la 05.04.2016, Tribunalul Timiș a hotărât următoarele:
Admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara cu inculpatul GIGEA CRISTIAN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de a ocupa funcția și de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, tentativă la înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Gigea Cristian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției de Asistență Socială Comunitară Timișoara sau în cadrul Primăriei Timișoara.

DEFINITIVĂ

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpatul un acord de recunoaștere a vinovăției care a fost trimis în judecată de către DNA la data de 28 ianuarie 2016, vezi comunicat nr. 242/VIII/3 din 8 martie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 martie 2016