DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 338/05.04.2016, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul DAN DANIEL, secretar al județului Hunedoara, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Condamnă pe inculpata GEORGESCU MONICA, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Hunedoara, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă făptuitorul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Condamnă pe inculpata ȘTEFAN MIHAELA DORINA, șef serviciu administrație publică locală, relații publice în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 10 luni ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Condamnă pe inculpata GÎRJOB DANA ELENA, șef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanțe și Executare Silită în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 8 luni ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpații vor presta o muncă neremunerată în interesul comunității pe o perioadă de 60 zile la Primăria Municipiului Hunedoara sau la Biblioteca județeană Ovidiu Densușianu Hunedoara – Deva.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 02 iunie 2015, vezi comunicat nr. 1030/VIII/3 din 5 iunie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 iunie 2015