DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 213 din 18.02.2016, Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul GHIORGHIONI IONESIE, vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

2. Condamnă pe inculpatul GHIORGHIONI ADRIAN COSMIN, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În cazul inculpatului Ghiorghioni Adrian Cosmin, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ghiorghioni Adrian Cosmin va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul primăriei municipiului Reșița sau A.J.O.F.M.

Dispune restituirea către martorul denunțător a sumelor de 180 euro și 5.276 lei.

Obligă inculpatul Ghiorghioni Ionesie să plătească statului suma de 9.500 lei cu titlu de confiscare specială.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 25 mai 2015, vezi comunicat 1006/VIII/3 din 02 iunie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 iunie 2015