DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 17 noiembrie 2015
Nr. 1800/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului STAN ADRIAN, primar al orașului Techirghiol, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 13 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol.
În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de menținere a măsurii preventive dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații,

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 24 mai 2016