DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 16 octombrie 2015
Nr. 1620/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 16.10.2015, a inculpatului POPA MARIAN DANIEL, inspector de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 26 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În perioada iulie 2015 - octombrie 2015, inculpatul Popa Marian Daniel a constrâns un dezvoltator imobiliar (denunțător în cauză) să îi remită, fie un apartament cu două camere situat într-un imobil aflat în construcție în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov, fie o garsonieră dublă plus alte lucrări de construcție, ambele evaluate la o valoare de 45.000 euro, amenințându-l pe omul de afaceri cu acte păgubitoare, respectiv efectuarea unor demersuri la instituțiile abilitate ale statului care ar fi putut avea ca rezultat fie împiedicarea finalizării construcției, fie imposibilitatea înstrăinării de către acesta din urmă a locuințelor respective.
Ca urmare a unor discuții purtate de inculpatul Popa Marian Daniel cu omul de afaceri a fost stabilit faptul că acesta din urma se obliga să remită ofițerului de poliție 36.500 euro, bani în schimbul cărora, inculpatul Popa Marian Daniel urma să renunțe la toate intențiile sale legate de sesizarea instituțiilor abilitate să se pronunțe cu privire la legalitatea imobilului respectiv.
La data de 16 octombrie 2015, în biroul denunțătorului s-a prezentat inculpatul Popa Marian Daniel unde a primit suma de 36.500 euro, acțiune urmată de semnarea unui înscris sub semnătură privată intitulat “contract de despăgubire” , încheiat pentru a da o aparență de legalitate, moment în care s-a procedat la constarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Popa Marian Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE