DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 477 din 30.06.2015, Curtea de Apel Pitești a hotărât condamnarea inculpatului IONESCU ION, director comercial al SC Apavil SA Vâlcea, la data faptei, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul, va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei comunei Vlădești, Județul Vâlcea.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Dispune confiscarea specială a sumei de 3.501 lei de la inculpatul Ionescu Ion.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 27 ianuarie 2015, vezi comunicat 158/VIII/3 din 29 ianuarie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 ianuarie 2015