DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

22 Martie 2007

Nr. 67/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BRĂDIŞTEANU ŞERBAN- ALEXANDRU, medic, şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti (fost senator în perioada 2000-2004), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi luare de mită în formă continuată.
Din probele administrate de procurori a rezultat că, în perioada 2001-2002, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, inculpatul a decis atribuirea contractelor de achiziţionare, din bani publici, a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar şi a spitalului „Profesor dr.Constantin Angelescu”, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie. Viciind întreaga procedură de licitaţie, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru a favorizat firmele CC MED AG-Elveţia şi BIOMEDICA GmbH-Austria prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse, cauzând un prejudiciu real în dauna Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) în valoare de 9.169.606 euro. În schimbul favorizării la licitaţie a firmelor sus menţionate, prin folosirea abuzivă a poziţiei pe care o ocupa, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru a primit, în conturile firmei sale off-shore „Arnell Development Ltd” (din Insulele Virgine Britanice), deschise la Union Bank of Switzerland din Zürich, sumele de 500.000 USD şi 3.594.333 euro, reprezentând mită pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de evaluare a licitaţiei.
1. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice
La data de 03.05.2001 a fost adoptată H.G.nr.435 privind garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern, în valoare de 20 milioane USD pentru Ministerul de Justiţie, în vederea achiziţionării unor echipamente medicale de înaltă performanţă necesare pentru dotarea unităţilor sanitare din reţeaua Direcţiei Generale a Penitenciarelor, precum şi a Spitalului „Profesor dr. Constantin Angelescu”, aflate în subordinea ministerului. Conform ordinului emis de ministrul justiţie la data de 19.06.2001, comisia de evaluare pentru achiziţionarea echipamentelor medicale era condusă de medicul Brădişteanu Şerban Alexandru. Cercetările efectuate în cauză arată că inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru s-a implicat activ în “trucarea” întregii proceduri de licitaţie. În esenţă, acesta a “fabricat” un caiet de sarcini în care au fost cuprinse numeroase echipamente medicale care nu aveau legătură cu necesarul emis de ANP şi, totodată, prin activităţi clare de manipulare a celorlalţi membri ai comisiei de evaluare, a decis personal firmele câştigătoare, întocmind în acest sens, la data de 21.12.2001, un proces verbal în baza căruia au fost încheiate patru contracte cu o valoare de aproximativ 26 milioane euro. Mai exact, inculpatul a „produs” un caiet de sarcini folosit de Ministerul Sănătăţii la o licitaţie anterioară şi a întocmit personal punctajele finale pentru fiecare firmă ofertantă, lăsând impresia că a folosit pentru evaluări specialişti externi. De fapt, aşa-zişii specialişti erau două colege şi subordonate de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, prima fiind medic rezident, a doua medic anatomo-patolog, fără cunoştinţe de specialitate în domeniul achiziţiilor publice. De altfel, după achiziţionarea documentaţiei de licitaţie, majoritatea firmelor înscrise în procedura de achiziţie au semnalat existenţa unor neconcordanţe majore între versiunea în limba engleză şi cea în română, între care diferenţe privind termenul limită de depunere a ofertei. Semnificativ este ca firmele care au câştigat peste 90% din valoarea achiziţiei (CC MED AG-Elveţia şi BIOMEDICA GmbH-Austria) nu au reclamat niciun fel de neconcordanţe.
Din probatoriu a rezultat că toate contractele de achiziţii au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, pe baza unui necesar de echipamente şi a unor criterii tehnice nerealiste,însoţite de documentaţii ambigue. În plus instituţiile medicale beneficiare au semnalat că echipamentele medicale astfel achiziţionate au fie o utilitate limitată, fie sunt inutilizabile din lipsă de cazuistică medicală ori a banilor necesari pentru achiziţionarea consumabilelor aferente. Valoarea aparaturii medicale neutilizate de către cele şase spitale penitenciar şi de Spitalul „Profesor dr. Constantin Angelescu” este în valoare de 3.356.878,02 euro.
Aceste aspecte confirmă faptul că achiziţia de echipamente medicale nu s-a realizat în conformitate cu Hotărârea de Guvern care avea ca obiectiv principal îmbunătăţirea calităţii actului medical în spitalele-penitenciar din România. Efortul financiar făcut de statul român pentru dotarea spitalelor-penitenciar s-a ridicat la 26.648.219,8 euro, însă valoarea pe care ar fi trebuit să o plătească la acel moment, dacă s-ar fi acceptat oferta cea mai favorabilă din punct de vedere tehnico-economic, aşa cum era prevăzut în caietul de sarcini, ar fi fost de 17.478,619 euro. Diferenţa de 9.169.606 euro reprezintă prejudiciul provocat Ministerului Justiţiei care, prin intermediul ANP, s-a constituit parte civilă în cauză.
2.Infracţiunea de luare de mită
Cercetările procurorilor anticorupţie, coroborate cu datele furnizate de procurorii elveţieni în cadrul comisiilor rogatorii efectuate, au evidenţiat că inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru se afla într-un contact permanent cu reprezentanţii legali ai firmelor câştigătoare CC MED AG şi BIOMEDICA GmbH, pe durata întregii licitaţii de la Ministerul Justiţiei. Inculpatul a avut cu aceştia o serie de întâlniri pe parcursul anilor 2001-2002, în diverse locuri din Europa Occidentală şi SUA (Monaco, San Diego,Viena) cheltuielile de transport şi cazare fiind suportate integral de cele două firme. În mod constant, perioadele de vizite şi întâlniri ale învinuitului Brădişteanu Şerban Alexandru cu reprezentanţii CC MED AG şi BIOMEDICA GmbH se suprapuneau cu cele privind derularea licitaţiei de la Ministerul Justiţiei şi perfectarea contractelor de furnizare de echipamente medicale. Din ordinul reprezentantului legal Meixner Manfred, grupul elveţian de firme acţiona pe teritoriul naţional prin intermediul unui împuternicit Pachiu Cornelia, asociat şi administrator al S.C. CC MED & CHEMINST S.R.L. În timpul derulării evaluărilor în cadrul achiziţiei publice, Pachiu Cornelia avea acces la datele cu caracter confidenţial privind ofertele financiare ale firmelor aflate în competiţie.
Conform societăţii bancare Union Bank of Switzerland (UBS) la data de 19.04.2002, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru, aflat în Zürich, a întocmit personal documentaţia necesară deschiderii unor conturi bancare în numele firmei off-shore „Arnell Development Ltd”, declinându-şi calitatea de director al acestei firme. La aceeaşi dată, 19.04.2002, inculpatul a cerut aceleiaşi bănci şi deschiderea de conturi curente în nume personal. La puţin timp după, adică în perioada mai 2002-ianuarie 2003, firma elveţiană CC MED INTERNATIONAL AG a transferat succesiv în conturile firmei off-shore “Arnell Development Ltd” mai multe tranşe de bani, în valută, totalizând 500.000 USD şi 3.594.333 euro, reprezentând comisionul pentru favorizarea în procesul de desemnare a firmei care câştigase cea mai mare parte a contractelor.
Probele administrate în timpul cercetărilor au relevat că, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru, fiind singura persoană cu drept de dispoziţie şi semnătură asupra conturilor bancare ale firmei „Arnell Development Ltd”, în perioada 2002–2005 a dispus retragerea în numerar a sumei de 2.459.375 euro, deplasându-se personal în Elveţia. Rulajele de cont bancar arată că o parte din bani au fost folosiţi de inculpat în scopuri personale, cum ar fi: sejur pe o insulă exotică, în staţiunea Bora Bora (12.000 euro), ceasuri şi bijuterii (27.155,5 franci elveţieni cheltuiţi într-un magazin din Singapore), obiecte de podoabă (3.300 USD în Rio de Janeiro), haine şi accesorii (7.348,48 USD în New York), ceasuri si bijuterii (12.000 euro în Viena), artificii (3.199,95 USD – Fireworks stores USA).
Aşadar, din studiul documentelor financiar-bancare puse la dispoziţie de autorităţile elveţiene în cadrul comisiei rogatorii s-a constatat că firma „Arnell Development Ltd” cu sediul în Insulele Virgine Britanice a fost înfiinţată de către învinuitul Brădişteanu Şerban Alexandru într-un scop bine determinat şi anume acela de a primi, în conturile sale bancare, sumele de 500.000 USD şi 3.595.333 euro de la grupul de firme CC MED cu titlul de comision pentru activitatea desfăşurată în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare la licitaţia organizată de Ministerul Justiţiei în anul 2001. Concluzia că această firmă off-shore a fost înfiinţată în baza unei hotărâri infracţionale premeditate este demonstrată şi prin faptul că singurele venituri ale acesteia au provenit din transferurile bancare ale firmei elveţiene, neexistând înregistrate alte plăţi de salarii, taxe, impozite ori utilităţi specifice unor activităţi comerciale derulate în mod uzual de o societate comercială.
La data de 23.06.2006, procurorii D.N.A. au dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aflate în proprietatea învinuitului Brădişteanu Şerban Alexandru şi anume:
- teren şi vilă din comuna Ciolpani, sat Izvorani, str. Mihai Eminescu nr.135, judeţul Ilfov, cu o valoare estimată la 425.000 euro
- apartament tip garsonieră situat în Bucureşti str. Calea Victoriei nr.208, ap.23, sector 1, cu o valoare estimată la 62.000 euro
- teren plus clădire aferentă din Bucureşti, sectorul 1, str. Roma nr.48. cu o valoare estimată la 1.100.000 euro
În scopul asigurării operativităţii urmăririi penale şi pentru a împiedica sustragerea inculpatului Brădişteanu Şerban Alexandru de la efectuarea anumitor acte de cercetare penală, la data de 23.06.2006 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Măsura a fost ulterior prelungită, ultimul termen fiind data de 12.04.2007.
La data de 18.08.2006, inculpatul a formulat o cerere de suspendare a urmăririi penale, invocând probleme de sănătate care îl pun în imposibilitatea de-a participa la actele de urmărire penală şi care necesită o intervenţie chirurgicală în Spitalul din localitatea Radensburg – Germania. Cererea a fost respinsă la data de 14.12.2006, în baza raportului nr. A 1/12092 din 2006 întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici” care a concluzionat că afecţiunile pe care Brădişteanu Şerban Alexandru le prezintă nu-l împiedică să ia parte la efectuarea actelor de urmărire penală.
În aceeaşi cauză, faţă de ceilalţi învinuiţi şi anume Streinu - Cercel Adrian, Constantin Dumitru, Părăuşanu Dumitru - Emanuel, Năzdrăvan Daniela, Protopopescu Irina - Doina şi Topologeanu Florica, membri ai comisiei de evaluare desemnaţi prin Ordinul ministrului justiţiei nr.1269/C/2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru că s-a constatat lipsa vinovăţiei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE