DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 472 din 24.03.2015, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpata CURT MARIA (fostă BAIRAM), asociat unic și administrator al S.C. Aura Impex S.R.L. (în prezent S.C. Aura Impex Business S.R.L.), la data săvârșirii faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul CURT MIRCEA, administrator de fapt al S.C. Aura Impex S.R.L. (în prezent S.C. Aura Impex Business S.R.L.), la data săvârșirii faptelor, la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
3. Condamnă pe inculpata S.C. AURA IMPEX BUSINESS S.R.L. (fostă S.C. AURA IMPEX S.R.L.) la 10.000 lei amendă și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În cazul celor trei inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepselor, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă pe inculpați, în solidar, să plătească Statului Român reprezentat de A.N.A.F. – D.R.G.F.P. Ploiești - Administrația Finanțelor Publice Giurgiu suma de 4.673.353 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, plus accesoriile fiscale aferente debitului la momentul achitării efective a debitului.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 16 octombrie 2013, vezi comunicat 977/VIII/3, din 06 noiembrie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 noiembrie 2013