DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 11 februarie 2015
Nr. 268/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

TIMAR LIVIU, director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Mureș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită în formă continuată (5 acte materiale),
- primire de foloase necuvenite în formă continuată (3 acte materiale).

POP IOAN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de către o altă persoană de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată (2 acte materiale),
- instigare improprie la înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale),
- dare de mită în formă continuată (5 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2014, Direcția pentru Agricultură Mureș a efectuat un număr de 7 controale, la firma administrată de inculpatul Pop Ioan, în urma cărora inculpatul Timar Liviu a primit de la administratorul acesteia 34.000 kg îngrășăminte, 184 litri pesticide și 7 saci de sămânță porumb, în valoare totală de 88.366 lei.
Aceste foloase necuvenite au fost primite de inculpatul Timar Liviu, atât în legătură cu exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor sale, de serviciu, dar și pentru a întârzia efectuarea unor controale la firma inculpatului Pop Ioan, controale care urmau să stabilească dacă această societate cultivă sau nu soia modificată genetic.
Acest lucru urma să permită inculpatului Pop Ioan să recolteze respectiva cultură, făcând astfel imposibilă efectuarea controalelor.
Mai mult, inculpatul Timar Liviu a pus la dispoziția comisiilor constituite, în vederea efectuării controalelor, din datele de 30 iulie 2014 și 22 septembrie 2014, materiale cu termenul de valabilitate expirat pentru testarea plantelor de soia.
La data de 08 aprilie 2013, inculpatul Pop Ioan, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a determinat cu intenție o altă persoană să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, o cerere prin care a solicitat subvenții pentru terenuri însumând o suprafață totală de 114,54 ha în anul 2013, pentru care a primit cu titlu de subvenții suma totală de 223.711,77 lei, provenind atât din fonduri europene cât și de la bugetul de stat.
Acesta declarase, în mod nereal, că terenurile sunt cultivate cu soia convențională, în fapt suprafețele fiind cultivate cu soia modificată genetic.
La data de 09 aprilie 2014, în aceleași condiții, inculpatul Pop Ioan a formulat către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, o cerere prin care a solicitat subvenții pentru o suprafață totală de 114,46 ha în anul 2014, declarând și de această dată, în mod nereal, că aceste suprafețe sunt cultivate cu soia convențională. De această dată, inculpatul Pop Ioan a primit cu titlu de subvenții suma totală de 100.459,91 lei, provenind din fonduri de la bugetul Uniunii Europene.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător, asupra a două imobile ce aparțin inculpaților Timar Liviu și Pop Ioan.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE