DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
17 noiembrie 2006
Nr. 203/VIII/3

Ca urmare a numeroaselor solicitări primite în scris şi telefonic din partea mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii cu Publicul este abilitat să comunice următoarele:
În data de 9.11.2006, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Popescu Cosmin Mihai, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că Popescu Cosmin Mihai, în calitate de secretar de stat în cadrul MEC, în scopul de a-l favoriza pe învinuitul Manţog Ionel şi de a zădărnici cercetările în dosarul în care acesta din urmă era anchetat de DNA pentru fapte de corupţie ('dosarul strămutaţilor de lux'), a solicitat ministrului emiterea ordinului nr. 534/0408/2006 pentru efectuarea unui control al activităţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia având ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia imobilului pentru familia Manţog. Ulterior, învinuitul Popescu Cosmin Mihai a pus la dispoziţia membrilor comisiei din cadrul ministerului, pentru a fi semnat, un raport în care se atestă date nereale cu privire la aspectele supuse verificării, raport pe care din propria iniţiativă l-a înaintat la DNA, chiar înainte de a fi adus la cunoştinţa conducerii ministerului.

Precizăm că învinuitul Popescu Cosmin a luat la cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc, potrivit art.6 alin.3 din Codul de procedură penală.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE