DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 23 decembrie 2014
Nr. 1854/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatelor nr. 1838/VIII/3 și 1848/VIII/3 din 22 respectiv, 23 decembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele întocmite de procurori, cu referire la cauza care–l privește pe MACSIM CRISTIAN, şef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava și alții.

Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 22.12.2014, a inculpaților:

MACSIM CRISTIAN, ofiţer de poliţie, şef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava,
CIOTĂU MARIUS și PÂRGHIE ILIE, ofiţer de poliţie, şeful Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, respectiv agent de poliție în cadrul aceleiași unități de poliție.

Față de inculpatul CHICHIRIȚĂ CONSTANTIN, agent de poliție în cadrul Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând de la data de 22.12.2014 până la data de 19.02.2015 inclusiv
Din ordonanţele procurorilor a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarele situaţii, cu referire la fiecare dintre cei inculpaţi:

MACSIM CRISTIAN, şef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Suceava, fiind identificate şi probate următoarele cazuri:

1. La începutul anului 2014, inculpatul Macsim Cristian, în calitate de şef al structurii SIPI Suceava, a luat la cunoștință despre faptul că unul dintre subalternii săi colabora cu o persoană care îi furniza ofiţerului date din teren, despre grupări de contrabandişti din care făceau parte şi agenţi de poliţie ai Secţiei nr. 4 Gălăneşti.
De asemenea, inculpatul a fost avertizat, de un ofițer, că polițiștii respectivi, în contextul instrumentării unui dosar penal, au intrat în posesia unor informații pe care acesta le primise de la persoana respectivă.
Cu toate acestea, inculpatul Macsim Cristian nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, prin aceea că a omis să sesizeze de îndată procurorul competent și nu a dispus nicio măsură pentru a-l proteja pe subordonatul său, cu privire la faptul că informațiile strânse de acesta de la sursa umană au ajuns la cunoștința infractorilor vizați.

2. În aceeași perioadă, inculpatul Macsim Cristian, în virtutea prerogativelor date de funcția deținută, de conducător al unei structuri specializate pe linie de informații și protecție internă, a respins 8 rapoarte de activitate, întocmite în cadrul unui studiu de caz de către un subordonat, care conțineau informații documentate, verificabile şi complete, din care rezultau indicii despre comiterea unor infracțiuni de contrabandă cu țigări de către polițiști din cadrul Sectiei 4 de poliție Gălăneşti.
În cadrul aceluiași studiu, inculpatul Macsim Cristian a respins oficial un alt raport informativ, întocmit de același subordonat, referitor la implicarea procurorului Dâmbu Dumitru (trimis în judecată de către DNA la data de 7 octombrie 2014, comunicat nr. 1384/VIII/3), în favorizarea unui agent de poliție care comisese un accident de circulație.
Aceste informări trebuia să ia forma unor note care să ajungă la o unitate de Parchet competentă, pentru anchetarea presupuselor infractiuni, însă şeful structurii SIPI Suceava a respins oficial rapoartele subordonatului său, în mod neîntemeiat, invocând faptul că datele nu sunt complete, deși erau indicate persoane care puteau da relații în speţe.
3. La începutul lunii noiembrie 2014, inculpatul Macsim Cristian nu a exploatat corespunzător informațiile transmise, în două rânduri, de același ofițer de poliție, referitoare la introducerea în țară a unor mari cantități de țigări. De fiecare dată, șeful SIPI Suceava a rămas pasiv, în sensul că nu a luat nici o măsură operativă pentru organizarea vreunui flagrant în zonă și nici nu a anunţat de îndată procurorul competent, așa cum prevede legislația în vigoare.

4. La data de 17 octombrie 2014, inculpatul Macsim Cristian a respins o altă lucrare, aparținând aceluiași ofițer de poliție, referitoare la un act procedural încheiat de inculpatul Chichiriță Constantin în fals, prin care se încerca denigrarea unei persoane cercetată într-un dosar penal și a avocatului acesteia.

CIOTĂU MARIUS, PÂRGHIE ILIE ȘI CHICHIRIȚĂ CONSTANTIN, şeful Secţiei 4 de poliţie Gălăneşti, respectivi agenți de poliție în cadrul aceleiași subunități, fiind identificate şi probate următoarele:

În perioada iulie 2013 – iulie 2014, inculpații Ciotău Marius, Pârghie Ilie și Chichiriță Constantin, vizați de informările ofițerului de poliție din cadrul SIPI Suceava, în contextul instrumentării a două dosare penale, au întrebuințat promisiuni, amenintari, sau violențe împotriva unor persoane cercetate, pentru a le determina să dea declaratii ori să dea declaratii mincinoase, în cauzele respective.
De menționat este faptul că dosarele respective fuseseră constituite ca urmare a aflării, de către polițiști, a faptului că persoanele respective furnizau informaţii unităților specializate. Aceste informații îi vizau direct și priveau sprijinul acordat de ei, unor grupări de contrabandişti de ţigări.
În același context, în scopul de a stopa colaborarea cu cadre ale structurilor de informaţii, inculpații Pârghie Ilie și Chichiriță Constantin au prefabricat probe de natură a induce în eroare organele judiciare, într-un final, obţinându-se arestarea preventivă a celor două persoane cercetate.

Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309.
Inculpatul Macsim Cristian urmează să fie prezentat, la data de 23 decembrie 2014, Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (23.05.2018):

La data de 23 septembrie 2016, față de Macsim Cristian, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform art. 16 alin. 1, lit. a, b (teza I) și c („fapta nu există”, „fapta nu este prevăzută de legea penală” și „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) din CPP.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE