DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
22 septembrie 2006
Nr. 149/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Braşov au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, în data de 21 septembrie 2006, a lui TULIT IMRE ATTILA, directorul unei societăţi comerciale din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Din probele administrate de procurori, a reieşit că inculpatul Tulit Imre Attila a pretins şi primit suma de 20.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul semnării unui contract de vânzare-cumpărare a unui spaţiu comercial ce fusese închiriat anterior de denunţător. Inculpatul a fost prins în flagrant delict în timp ce primea banii respectivi de la denunţător.
În cursul zilei de 22 septembrie, inculpatul a fost prezentat de către procurorii anticorupţie, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, Tribunalului Covasna.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE