DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 15 iulie 2014
Nr. 1044/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului ROȘEȚI IANĂȘ, director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Caraș – Severin, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 – iulie 2014, inculpatul Roșeți Ianăș a pretins și primit de la un martor denunțător pentru 6 contracte încheiate în anii 2011 și 2012 suma totală de 36.000 lei, (cca. 8.000 euro), reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă.
Procentul de 10%, stabilit de către inculpat, a fost comunicat denunțătorului cu ocazia încheierii acordului infracțional în cursul anului 2011 și avea în vedere sezoanele hibernale ce urmau. Determinarea acestei valori în sume concrete se făcea cu ocazia fiecărei remiteri, acestea din urmă având loc imediat după momentul efectuării fiecărei plăți.
Decizia atribuirii acestor lucrări societății comerciale administrate de către martorul denunțător a fost luată exclusiv de către inculpatul Roșeți Ianăș, neexistând nici măcar aparența respectării unor proceduri legale de selecție și stabilire a câștigătorului contractelor, prin care autoritatea publică locală încredința lucrările de deszăpezire.
De asemenea, inculpatul a fost cel care a stabilit, în mod unilateral, cu privire la efectuarea fiecărei plăți către societatea comercială administrată de martorul denunțător.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Caraș – Severin, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 06 noiembrie 2014