DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 97/A din 16.04.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul BACIU REMUS VIRGIL, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), cu rang de subsecretar de stat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Condamnă pe inculpata ANDRUȘENCO CAMELIA TEODORA, la o pedeapsă de 1 an închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

Condamnă pe inculpatele ALBU ELENA, ANDRONE ELISABETA și STAN VALERIA, la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Condamnă pe inculpata VIȘAN ELISABETA, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În cazul inculpatelor ANDRUȘENCO CAMELIA TEODORA, ALBU ELENA, ANDRONE ELISABETA, STAN VALERIA și VIȘAN ELISABETA, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prev. art. 3201 C.p.p „(...) Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (...)”.
Condamnă pe inculpatul CIUBOTARU GHEORGHE, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Confiscă de la inculpatul Baciu Remus Virgil suma de 1.134.900 lei.
Confiscă de la inculpata Andrușenco Camelia Teodora suma de 682.600 lei.
Obligă apelanta inculpată Vișan Elisabeta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă apelantul inculpat Baciu Remus Virgil la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 19 septembrie 2011, vezi comunicatul nr. 567/VIII/3 din 21 septembrie 2011.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 21 septembrie 2011