IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 1.263 din 11 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului VOICU FLORINEL, primarul comunei Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Instanţa a interzis inculpatului Voicu Florinel, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Dispune confiscarea sumei de 40.000 lei de la inculpatul Voicu Florinel, în folosul statului.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 3000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 12 martie 2012 (comunicatul nr. 143/VIII/3 din data de 13 martie 2012).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
13 martie 2012