DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
9 ianuarie 2013
Nr. 9/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea efectuează acte de urmărire penală față ROB FLORIAN, comisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În iarna anului 2011 (sfârșitul anului 2011 – începutul anului 2012), inculpatul Rob Florian a pretins de la două persoane denunțătoare suma de 1.000 euro și alte foloase nepatrimoniale pentru o altă persoană. În schimb, acesta a lăsat să se înțeleagă că își va exercita influența asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului într-o cauză penală în care cele două persoane erau inculpate, astfel încât să pronunțe o hotărâre cu pedepse mai blânde față de cele ce fuseseră aplicate de instanța de fond.

Inculpatului Rob Florian i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 9 ianuarie 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.



Actualizare (10.01.2013): La data de 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea a dispus cercetarea în stare de libertate a inculpatului Rob Florian. Faţă de această decizie, procurorii au declarat recurs.



Actualizare (18.01.2013): La data de 17 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Rob Florian.



La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE