DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
15 noiembrie 2012
Nr. 833/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează acte de urmărire penală față de inculpatul MATEI NICOLAE, primarul orașului Năvodari, județul Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită.
Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul orașului Năvodari, i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere (denunțător în cauză) să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau și să intervină în aceste anchete pe care le inculpatul le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, ofițerului de poliție i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de acești intermediari. Conform contractelor, prețul acestor terenuri este de 59.000 de lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 14 noiembrie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. La data de 15 noiembrie 2012, inculpatul urmează a fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.


Actualizare - 15.11.2012: La data de 15 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Matei Nicolae.


Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE