increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 noiembrie 2012
Nr. 813/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna octombrie 2012, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NECULAI GIORGEL, căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galați, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada august – septembrie 2006, inculpatul Neculai Giorgel, în calitate de căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galați, a pretins de la un denunțător suma de 2.000 lei cu titlu de mită. Inculpatul i-a adus la cunoștință denunțătorului (administrator al unei societăți comerciale) că, în cazul în care nu îi va da suma cerută, uzând de funcția sa publică, va obliga firma denunțătorului să plătească Autorității Navale Române 5% din valoarea lucrărilor pe care le desfășoară în port sau chiar îi va înceta activitatea în port.
La data de 13 noiembrie 2006, inculpatul fost prins în flagrant după ce a primit de la denunțător suma de 1.800 lei, ca primă tranșă din banii ceruți cu titlu de mită.
De asemenea, la începutul anului 2006, inculpatul Neculai Giorgel, în calitate de căpitan de port specialist la Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Galați, a pretins și a primit de la același denunțător suma de 2.000 lei pentru a-i facilita încheierea unor contracte în zona portuară Galați.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparținând inculpatului Neculai Giorgel.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galați.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

TRĂISTARU ARISTIȚA, referent achiziții la Primăria Devesel, județul Mehedinți la data săvârșirii faptelor, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, din care una în formă continuată,
- înșelăciune, în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de fals intelectual săvârșită în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit prin infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 și 3 din Legea nr.78/2000, în formă continuată,
- fals în declarații, în formă continuată,
- uz de fals, în formă continuată,

MOGONEA DUMITRU, primar al comunei Devesel, județul Mehedinți în perioada săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- fals intelectual săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit prin infracțiunea prevăzută de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată,
- conflict de interese,

LUȚU VALERU-LAURENȚIU, consilier juridic cu atribuții de secretar al comunei Devesel, județul Mehedinți, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- fals intelectual săvârșit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit prin infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, în formă continuată,
- complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
- complicitate la înșelăciune, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii mai 2007, la solicitarea inculpaților Mogonea Dumitru și Luțu Valeru – Laurențiu, primar, respectiv secretar al comunei Devesel, inculpata Trăistaru Aristița, funcționar public în cadrul Primăriei Devesel, județul Mehedinți, a depus la A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți, în nume personal, o cerere pentru acordarea de subvenții pentru agricultură din fondurile europene F.E.G.A. și F.E.A.D.R. În susținerea cererii sale, inculpata a declarat în fals că utilizează suprafața de 557 pășune aflată în proprietatea comunei Devesel, în condițiile în care nu existau raporturi contractuale între inculpată, ca persoană fizică și primărie. În această modalitate, inculpata Trăistaru Aristița a primit pe nedrept suma de 94.157,65 lei (echivalentul a aproximativ 28.213,72 euro) provenită din fonduri europene.
De asemenea, în perioada 2008 – 2010, la inițiativa inculpaților Mogonea Dumitru și Luțu Valeru – Laurențiu, a formulat alte trei cereri de acordare a fondurilor F.E.G.A. și F.E.A.D.R., de astă dată în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale „Zoovitae” și, în acest scop, a folosit mai multe documente false ( hotărâre a Consiliului Local, contract de arendă și declarații pe propria răspundere) pe care le-a depus la A.P.I.A. Centrul Județean Mehedinți. Aceste documente au fost întocmite în fals de inculpații Mogonea Dumitru și Luțu Valeru – Laurențiu, în virtutea funcțiilor publice deținute și pe baza cererilor formulate de inculpata Trăistaru Aristița, în condițiile în care Primăria Devesel nu era parte în niciun contract perfectat cu asociația respectivă. În plus, Mogonea Dumitru, în calitate de primar, a încheiat cu asociația contractul de arendă deși inculpata era angajat al Primăriei Devesel. De altfel, această asociație a fost înființată în mod nelegal de inculpata Trăistaru Aristița, fiind determinată de inculpații Mogonea Dumitru și Luțu Valeru – Laurențiu să constituie asociația tocmai în scopul fraudării fondurilor europene.
În această modalitate, inculpata a obținut pe nedrept suma totală de 667.120,09 lei (echivalentul a aproximativ 163.046,49 euro), bani proveniți din fonduri europene și din bugetul național.

APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 761.277,74 lei. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile și mobile aparținând celor trei inculpați.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Craiova.



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MEREUȚĂ FLORIN DANIEL, administrator de drept al S.C. „MEDIA STAR GENERAL" S.R.L. Constanța, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- două infracțiuni de evaziune fiscală,
- folosirea cu rea credință a creditului societății,
- transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie 2007 – februarie 2008, inculpatul Mereuță Florin Daniel, administrator de drept al S.C. „MEDIA STAR GENERAL” S.R.L. Constanța, societate cu obiect de activitate în domeniul comerțului cu cereale, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat, nu a înregistrat în contabilitatea firmei toate veniturile realizate și, concomitent, a înregistrat cheltuieli care au avut la bază operațiuni comerciale fictive.
În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 4.497.082 lei, (echivalentul a 1.245.660 euro), reprezentând impozit pe profit și TVA.
În cursul lunii aprilie 2007, inculpatul Mereuță Florin Daniel a declarat reprezentanților Registrului comerțului, în mod fictiv, stabilirea sediului social la o adresă la care firma nu a funcționat niciodată în scopul de a se sustrage de la efectuarea controalelor financiar fiscale.
De asemenea, inculpatul Mereuță Florin Daniel a folosit în interes personal și contrar intereselor legale ale firmei sale suma totală de 12.290.962 lei, încasată din valorificarea de mărfuri și prestarea de servicii către partenerii comerciali.
În plus, la data de 2 februarie 2008, Mereuță Florin Daniel, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, a cesionat către o altă persoană, în mod fictiv, părțile sociale deținute în cadrul S.C. „MEDIA STAR GENERAL" S.R.L. Constanța.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța s-a constituit parte civilă în procesul penale cu suma de 4.497.082 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA. În vederea recuperării acestui prejudiciu, nu au fost luate măsuri asigurătorii întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanța.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: GAȘPAR ADRIAN VIOREL, CREȘTIN DUMITRU și GHEORGHIU ANDREI BOGDAN, asociați și administratori la S.C. ROMTEHNO INVENT S.A., în sarcina cărora s-a reținut complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 13 iunie 2001, în urma unei licitații organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între S.C. ROMTEHNO INVENT S.A. (cu obiect de activitate declarat „intermedieri în comerțul cu produse diverse”) și CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziții pentru instalarea unui sistem de monitorizare a 100 km de cale ferată. Acest contract a fost câștigat în condițiile în care S.C. ROMTEHNO INVENT S.A. nu aveau niciun fel de activități și nici angajați, iar la licitație au mai depus oferte alte două societăți comerciale controlate de cei trei inculpați.
La câteva zile de la semnarea contractului și în lunile următoare, inculpații Gașpar Adrian Viorel, Creștin Dumitru și Gheorghiu Andrei Bogdan au întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestație în baza contractului menționat și au încasat în mod necuvenit suma totală de 4.862.160 RON (echivalentul a 1.673.145 USD calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar).
Cu această sumă, CN CFR S.A s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile și conturi bancare aparținând celor trei inculpați.

Prezentul dosar penal s-a constituit prin disjungere din cauza penală prin care au fost trimiși în judecată inculpatul Necolaiciuc Mihai și alte persoane din conducerea CN CFR SA pentru prejudicierea acestei companii cu suma de peste 18 milioane de euro (detalii în comunicatul nr. 21/VIII/3 din 1 februarie 2008).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 București.



5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatei IONAŞ MARIOARA, inspector de specialitate la I.S.C. Maramureş, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
- efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine de bani,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 01.03.2011-02.2012, inculpata IONAŞ MARIOARA, în calitate de inspector de specialitate la I.S.C. Maramureş, a efectuat, prin intermediul S.C. EFICACE PROIECT S.R.L., operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine a sumei de 26.040 lei.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, inculpata IONAŞ MARIOARA, a semnat şi aplicat ştampila instituţiei pe un număr de 6 procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi pe un număr de 6 procese verbale de punere în funcţiune a conductelor de gaz, atât în scopul de a obţine pentru sine un avantaj patrimonial şi foloase nepatrimoniale pentru S.C. BERG SISTEM GAZ S.A., cât şi pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
Totodată, în luna iulie 2011, inculpata, a semnat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, atât în calitate de inspector de specialitate la I.S.C. Maramureş cât şi în calitate de diriginte de şantier un număr de 102 procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi 62 de procese verbale de recepţie finală pentru lucrările efectuate de S.C. BERG SISTEM GAZ S.A. în perioada 2005-2010, deşi nu participase la verificarea şi recepţia lucrărilor şi nu deţinea calitatea de diriginte de şantier.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Baia Mare.



În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE