DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
29 iunie 2012
Nr. 513/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

RĂŞINĂ IOAN VALERIU IULIAN, inginer şef cercetare – dezvoltare la S.C. UZINA AUTOMECANICA S.A. MORENI – Filială a C.N. ROMARM S.A. Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

IENCIU RALUCA, reprezentant al firmei din Israel PLASAN SASA Ltd., în sarcina căreia s-au reţinut următoarele:
- instigare la infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,
- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- complicitate la 4 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie,
- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

TRĂŞCĂLIE LUCIAN, colonel în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele:
- infracţiunea abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- patru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie,
- instigare la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri,
- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

DUBIŢ OVIDIU MARIAN, maior în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele:
- infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- patru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri,
- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie,
- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În contextul în care, în cursul anului 2009, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a organizat o licitaţie publică în vederea achiziţionării unei autospeciale blindate pentru intervenţie, inculpata Ienciu Raluca, în calitate de reprezentant al firmei Plasan Sasa Ltd – persoană juridică din Israel, a făcut demersuri pentru ca firma pe care o reprezenta să câştige în mod injust licitaţia respectivă.
În acest context, inculpatul Răşină Ioan Valeriu Iulian, inginer şef cercetare – dezvoltare la S.C. UZINA AUTOMECANICA S.A. MORENI – Filială a C.N. ROMARM S.A. Bucureşti, companie care s-a înscris la aceeaşi licitaţie, i-a pus la dispoziţia inculpatei Ienciu Raluca informaţii confidenţiale referitoare la ofertele financiare ale S.C. UZINA AUTOMECANICA S.A. MORENI. De asemenea, inculpaţii Trăşcălie Lucian şi Dubiţ Ovidiu Marian, ofiţeri în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi membri ai comisiei de licitaţie, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au favorizat câştigarea licitaţiei de către firma reprezentată de Ienciu Raluca, inclusiv prin sustragerea unor documente din dosarul de licitaţie şi înlocuirea acestora cu altele falsificate de către inculpată.
În această modalitate, licitaţia a fost adjudecată în mod ilegal de către Plasan Sasa Ltd deşi aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse prin caietul de sarcini pentru vehiculul ofertat, în special în ceea ce priveşte nivelul de blindaj. În consecinţă, au fost vătămate interesele legale ale celorlalte societăţi comerciale participante la licitaţie şi a fost creat un avantaj patrimonial inculpatei Ienciu Raluca care a încasat în interes personal suma de 560.525,26 lei, reprezentând o parte din contravaloarea autospecialei.
Totodată, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu suma de 772.154,82 lei, reprezentând contravaloarea autospecialei.

În vederea reparării prejudiciului cauzat, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Ienciu Raluca, Trăşcălie Lucian şi Dubiţ Ovidiu Marian.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Moreni.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE




Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 10 iunie 2015