DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
14 mai 2012
Nr. 323/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări penale față de inculpatul MIHĂILESCU FLORIN GABRIEL, inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Alba, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel, în calitatea sa de funcționar cu atribuții de control la D.G.F.P. Alba, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale un apartament în valoare de 20.000 euro amplasat într-un complex de locuințe construit de această firmă în municipiul Cluj Napoca. Apartamentul a fost primit pentru ca inculpatul să faciliteze efectuarea controlului în vederea rambursării taxei pe valoarea adăugată către firma respectivă și pentru achitarea efectivă a sumei de 438.583 lei cu titlu de TVA.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 14 mai 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.


Actualizare - 15.05.2012: La data de 15 mai 2012, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului MIHĂILESCU FLORIN GABRIEL pe un termen de 29 de zile.


Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE