DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
27 aprilie 2012
Nr. 291/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări penale față de inculpata AUREL ELENA, salariat civil la Spitalul Militar Craiova (infirmieră), în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 2010-2012, inculpata Aurel Elena a pretins și primit de la două persoane suma totală de 10.500 euro și 1800 lei, bani despre care a susținut că-i va remite la rândul ei unor ofițeri superiori din cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru ca persoanele care au dat banii să fie angajate în cadrul armatei și, ulterior, transferate în garnizoana pe care o doreau.
La data de 25 aprilie 2012, inculpata Aurel Elena a primit de la una dintre aceste persoane suma de 2.000 de euro și 1.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 26 aprilie 2012, procurorii anticorupție au dispus reținerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore și, în aceeași zi, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatei Aurel Elena pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE