DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
23 februarie 2012
Nr. 95/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări penale faţă de inculpatul CIUBAN IONICHI, persoană cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie – noiembrie 2011, inculpatul Ciuban Ionichi a promis suma de aproximativ 35.000 euro unui agent din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei (denunţător) pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i faciliteze introducerea în România, în mod ilegal, peste frontiera de stat, ţigarete de provenienţă ucraineană, să însoţească transporturile cu ţigarete până la locul de depozitare şi să găsească cumpărători pentru ţigări. Practic, oferta consta în suma de 70 de euro pentru fiecare bax de ţigarete introdus ilegal, astfel că Ciuban Ionichi i-a promis denunţătorului suma de 30.000 de euro lunar cu titlu de mită, în mod constant, pe o perioadă mai îndelungată, în condiţiile în care activitatea nu va fi îngreunată de reprezentanţii poliţiei de frontieră.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 februarie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.


Actualizare: La data de 23 februarie 2012, Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ciuban Ionichi pe un termen de 29 de zile.


La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE