DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
26 ianuarie 2012
Nr. 37/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii GODÎNCĂ DUMITRU, şef sector Satu Mare la S.C. TRANSGAZ S.A. şi PAUL IOAN, angajat la sectorul Satu Mare al S.C. TRANSGAZ S.A., în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de dare de mită şi tentativă la infracţiunea de contrabandă calificată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – martie 2011, inculpaţii Godîncă Dumitru, şef sector Satu Mare la S.C. TRANSGAZ S.A. şi Paul Ioan, angajat la sectorul Satu Mare al S.C. TRANSGAZ S.A., au pus în executare hotărârea de a introduce din Ucraina în România, în mod repetat, cantităţi de câte 200 de baxuri cu ţigări prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. În acest sens, inculpaţii au luat legătura cu doi angajaţi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare şi le-au oferit suma de peste 10.000 euro pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să le permită introducerea în ţară a baxurilor cu ţigări în modalitatea descrisă mai sus.
Pentru că inculpatul Godîncă Dumitru nu a mai ajuns la o înţelegere cu furnizorii ţigărilor din Ucraina, întreg planul infracţional nu a mai fost finalizat.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 26 ianuarie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.