IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
20 decembrie 2011
Nr. 849/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări faţă de inculpaţii:
IONESCU GABRIELA, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGPF) Timiş, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale);
DINU CĂLIN IOAN, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale,) şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale).
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpata Ionescu Gabriela, în calitate de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGPF) Timiş, a pretins şi primit, atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului Dinu Călin Ioan, în repetate rânduri, de la un denunţător, sume de bani şi bunuri, în cuantum total de 88.273 lei. În schimbul foloaselor, inculpata Ionescu Gabriela l-a asigurat pe denunţător că se va îngriji personal ca societăţile comerciale ale denunţătorului să beneficieze de o protecţie constantă în sensul că, în virtutea atribuţiilor funcţiei de conducere, va face în aşa fel încât DGFP Timiş să nu efectueze constatări de natură a atrage răspunderea juridică a societăţilor administrate de denunţător.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 20 decembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Actualizare (21.12.2011): Tribunalul Timiş a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE