IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
15 decembrie 2011
Nr. 825/VIII/3
DREPT LA REPLICĂ
Către,
„ eMARAMUREŞ”
În atenţia redactorului şef,
Cu referire la articolul intitulat „ŞEDINŢĂ CU SCANTEI - DNA a băgat spaima în directorii de şcoli din Maramureş, amintindu-le de vechii securişti” publicat la data de 9 decembrie 2011 pe pagina de internet eMaramureş, în versiune scrisă şi material video, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat transmită următoarele:
Niciun reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - nici din partea Biroului Teritorial Baia Mare, nici din partea vreunei alte structuri din cadrul DNA - nu a participat la niciuna din reuniunile care ar fi fost organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) la Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Prin urmare, întregul conţinut al articolului se bazează pe o informaţie complet eronată, iar aspectele descrise nu corespund realităţii.
Plecând de la presupunerea ca eroarea a fost cauzata de o confuzie determinată de o insuficientă informare a autorului articolului şi nu de un demers intenţionat,
Solicitam publicarea acestui drept la replică, pentru corecta informare a cititorilor.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE