DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Nr. 101/ 18 martie 2004

 

 

C O M U N I C A T

           

 

            Având în vedere articolele apărute în mass-media de astăzi, 18 martie 2004, Biroul pentru relaţii cu presa al Parchetului Naţional Anticorupţie este împuternicit să precizeze următoarele:

            Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Parchetul Naţional Anticorupţie are în lucru un dosar penal privind pe DANIEL MARIAN VANGHELIE – primar al Sectorului 5 Bucureşti. În această cauză se fac verificări cu privire la modul în care a fost înfiinţată societatea comercială „Economat Sector 5” SRL, precum şi cu privire la modul în care au fost alocate către această societate comercială sume de bani de la bugetul local.

            Procurorii verifică, de asemenea, modul în care au fost înfiinţate trei supermaket-uri „de tip economat” în Pieţele Coşbuc, Cotroceni şi Rahova, şi modul în care au fost atribuite lucrările la respectivele magazine, în conformitate cu dispoziţiile Legii 212/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice.

            De asemenea, cauza priveşte modul în care au fost utilizate sume de bani din bugetul local al Primăriei Sectorului 5 pentru organizarea a trei petreceri de Revelion (două la Pavilionul „Romexpo” şi una în Piaţa Constituţiei, la data de 31.12.2002), în conformitate cu dispoziţiile Legii 215/2001 privind administraţia publică locală.

            Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie analizează şi modul în care a fost privatizat Magazinul „Bucureşti”, având în vedere inclusiv o serie de materiale de presă apărute la începutul anului 2004.

            Totodată, facem precizarea că a fost solicitat Curţii de Conturi Bucureşti raportul întocmit ca urmare a unui control efectuat în legătură cu modul de cheltuire a banilor publici la Primăria Sectorului 5 Bucureşti.

            Opinia publică urmează a fi încunoştinţată despre evoluţia şi rezultatul cercetărilor.

 

 

 

BIROUL PENTRU RELAŢII CU PRESA